Deputata Partidului Nostru, Stela Onuțu, primar de Glodeni, a cerut viitorului Guvern sprijin pentru businessul local

Share:

Deputata Partidului Nostru, Stela Onuțu, primarul orașului Glodeni, a cerut, în plenul Parlamentului, ca autoritățile să sprijine mai mult businessul local și să stimuleze revenirea diasporei pentru a investi în economie.

Adresându-se candidatului la funcția prim-ministru, Alexandru Munteanu, ea a avertizat că politica bugetar-fiscală actuală creează dificultăți întreprinderilor din teritoriu.

„Aveți în plan să faceți tot posibilul ca să motivați diaspora, specialiștii plecați peste hotare, să vină să investească acasă, pentru a dezvolta economia țării noastre? Știți foarte bine că orice business local reprezintă, pentru administrațiile publice locale, o sursă de venit, de dezvoltare și de performanță. Nu în ultimul rând, acoperim cheltuielile strict necesare ale localităților noastre. Observăm o scădere a agenților economici; multe afaceri se închid, iar unul dintre factorii de bază este politica bugetar-fiscală a statului. Cum vedeți, pe termen scurt și mediu, susținerea businessului local în Republica Moldova?”, l-a întrebat Stela Onuțu pe Alexandru Munteanu.

Munteanu a fost de acord că este o întrebare foarte bună și că este foarte importantă încurajarea businessului mic și mijlociu.

„Moldovenii care au lucrat în diaspora – în Italia, Franța etc. – se întorc aici și, cu mici excepții, aduc câștiguri. Trebuie să îi ajutăm să nu investească doar în apartamente, mașini și case, ci să deschidă și câte un business aici. Procesul trebuie să fie simplu și transparent.”, a declarat Alexandru Munteanu.

De menționat că, în mandatul Stelei Onuțu de primar al orașului Glodeni, s-a reușit crearea Platformei Industriale Multifuncționale, cu obiectivul de a constitui un motor de dezvoltare economică locală. Autoritățile locale încurajează investitorii să se stabilească aici, însă este nevoie și de stimulare din partea autorităților centrale.

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...
Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...
Horoscop 16 mai - lună nouă, cu vești bune. O să ne ocupăm și de noi, și de cei dragi nouă și o să...
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Subscribe to our magazine

━ Hot News

12 havuzuri din Chișinău pornesc din această primăvară. Primarul Ceban: „Ani la rând au stat în paragină”

Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...

Horoscop 16 mai – zodia care va primi un premiu

Horoscop 16 mai - lună nouă, cu vești bune. O să ne ocupăm și de noi, și de cei dragi nouă și o să...

Domnica Manole a primit vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

NEWS ALERT | Victor Perțu, a fost exclus definitiv din cursa electorală

Decizie finală în cazul lui Victor Perțu. După examinarea recursului, candidul Partidului „Democrația Acasă” pentru Primăria Orhei a fost exclus din cursă, cu două...

Ion Ceban, mesaj de Ziua Familiei: „Să prețuim fiecare clipă petrecută împreună”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că familia este cea...

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...

VIDEO | Irina Vlah: Tăcerea ministrului Finanţelor confirmă – guvernarea a pus la cale...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că ministrul Finanțelor, Gavriliță, continuă să tacă în privința propunerilor sale pentru protejarea oamenilor de noile...

Victoria Furtună, de Ziua Familiei: „Când o țară își pierde familiile, își pierde viitorul”

Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că un stat puternic începe cu familia....

12 havuzuri din Chișinău pornesc din această primăvară. Primarul Ceban: „Ani la rând au...

Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...