Ceban, întâlnire la Londra cu fosta primară a Parisului, Anne Hidalgo: „Am vorbit despre ilegalitățile de acasă ori de câte ori am ocazia să discut cu oficiali de rang înalt”

Share:

Prezent la Londra, unde întreprinde o vizită de lucru, Primarul General, Ion Ceban, a discutat cu Anne Hidalgo, fost primar al Parisului în două mandate, în perioada 2014–2024, și prima femeie în această funcție, actualul Ambasador GCMCE.

„Am transmis aprecierea pentru efortul colosal depus în dezvoltarea infrastructurii din Paris în perioada Jocurilor Olimpice, pe când era primar al Parisului. Am vorbit despre Chișinău, proiectele pe care le realizăm, dar și despre situația actuală din Republica Moldova în contextul reformelor impuse de guvernare”, a declarat acesta.

Astfel, edilul s-a referit și la presiunile fără precedent asupra Congresului Autorităților Locale din Moldova, în vederea blocajelor enorme impuse, a discreditării și chiar a lichidării acestei structuri care funcționează de ani de zile în interesul administrațiilor publice locale și al cetățenilor.

„Pentru prima dată în istoria țării, nicio altă guvernare anterioară nu a atacat în asemenea hal CALM și nu și-a permis crearea unei alte instituții paralele, care să slujească în exclusivitate pe cei de la guvernarea de azi. Am spus despre reforma APL și că aceasta se produce prin șantajul primarilor și împotriva voinței și consensului din societate și că oamenii nu își doresc lichidarea primăriilor, fiind nevoie de un referendum. Am vorbit despre faptul că noi suntem pentru reforme și că suntem gata să votăm modificarea Constituției, care va prevedea excluderea raioanelor, ce au devenit structuri politice și care nu ajută localitățile”, a subliniat Primarul General.

Totodată, Ion Ceban și Anne Hidalgo au vorbit despre reforma fiscală propusă de guvernarea de la Chișinău, care va duce la distrugerea economiei țării, dar și la sărăcirea oamenilor și la migrarea populației, punând o povară financiară enormă asupra administrațiilor publice locale.

„Nu în ultimul rând, am adus la cunoștință atacul guvernului asupra școlilor și preluarea acestora cu orice scop, în interese politice, fără a aduce o viziune clară cum vor fi modernizate școlile, atât timp cât în ultimii ani au închis zeci de instituții de învățământ. Despre ilegalitățile de acasă voi vorbi ori de câte ori voi avea ocazia să discut cu oficiali de rang înalt”, a conchis edilul capitalei.

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...
Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...
La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | Guvernul de coaliție din Lituania și-a depus demisia

Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția partenerilor internaționali

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Boris Harea: Este nevoie de cartiere noi, cu imobile calitative, date în exploatare la timp

Piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un blocaj evident. Datele Institutului de Politici și Reforme Europene arată că autorizațiile de construcție pentru blocurile...

Victoria Furtună: „Suveranitatea nu se negociază și nu se validează din exterior”

Cu prilejul Zilei Suveranității, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj în care a reflectat asupra raportului dintre suveranitate și independență,...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

Victoria Furtună: „Suveranitatea nu se negociază și nu se validează din exterior”

Cu prilejul Zilei Suveranității, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj în care a reflectat asupra raportului dintre suveranitate și independență,...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...