Caz șocant în SUA: Un băiat de 11 ani l-a împușcat mortal pe tatăl său după ce i-a luat consola de jocuri

Share:

Cazul, petrecut în statul american Pennsylvania, arată cât de ușor pot avea copiii acces la arme SUA, care sunt omniprezente, relatează The Guardian.

Un băiat de 11 ani din Pennsylvania e acuzat că și-a împușcat mortal tatăl după ce i-a fost confiscată consola de jocuri portabilă Nintendo Switch.

Cazul a avut loc pe 13 ianuarie în Duncannon Borough. Poliția a fost trimisă la domiciliul familiei în jurul orei 3:20 dimineața, alertați prin apelul de urgență. Ofițerii au găsit un bărbat în vârstă de 42 de ani, pe nume Douglas Dietz, mort în pat, fiind împușcat la cap, a relatat site-ul local de știri WGAL News 8.

Potrivit documentelor judiciare, victima a fost descoperită în dormitorul matrimonial, care este legat de dormitorul fiului lor. După cercetări, autoritățile l-au identificat pe fiul de 11 ani al bărbatului ca fiind suspect.

Poliția a raportat că era ziua de naștere a copilului, iar acesta intrase în dormitor strigând: „Tati e mort”. Polițiștii de la fața locului au declarat, de asemenea, că l-au auzit pe fiu spunându-i mamei sale: „L-am omorât pe tati”.

Potrivit poliției, împușcăturile au avut loc după ce cuplul se dusese la culcare puțin după miezul nopții. Copilul le-a spus autorităților că a avut o zi bună cu părinții săi, dar s-a „enervat” când tatăl său i-a spus că e timpul să se culce.

Atunci când ofițerii l-au întrebat pe băiat ce s-a întâmplat, acesta a răspuns: „Am împușcat pe cineva”.

Potrivit presei locale, băiatul le-a spus polițiștilor că a găsit o cheie de la seiful cu arme în noptiera tatălui său. L-a descuiat în timp ce încerca să-și găsească Nintendo Switch-ul și a găsit acolo o armă.

Fiul ar fi recunoscut apoi că „a scos arma din seif”, a încărcat gloanțe în ea, s-a dus la partea de pat a tatălui său și a tras.

Când a fost întrebat ce credea că se va întâmpla când va trage cu arma, băiatul a răspuns că era „furios” și că „nu s-a gândit la asta”, potrivit anchetatorilor.

Copilul a fost reținut și i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. O audiere este programată pentru 22 ianuarie, a relatat WGAL News 8.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog și cooperare internațională

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

VIDEO | Liliana Iaconi: PAS respinge proiectul privind eliminarea cotei minime a impozitului pe bunurile imobiliare

Majoritatea parlamentară a respins din nou includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectului de lege nr. 23/2026, care prevede eliminarea cotei minime...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog...

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...