BUCUREȘTI: Un bărbat a încercat să intre cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei

Share:

Un bărbat aflat sub influenţa a două substanţe psihoactive a încercat să intre cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei din Bucureşti, în noaptea de miercuri spre joi, fiind oprit de autorităţi şi imobilizat. Bărbatul are 53 de ani şi este cetăţean român.

În urma incidentului, securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol şi nu au fost înregistrate victime.

„În data de 23.10.2025, în jurul orei 03:15, un bărbat a încercat să lovească cu maşina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din sectorul 1 al Capitalei. Jandarmul aflat în postul de pază, l-a somat verbal, reuşind să-l oprească. În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la faţa locului, au ajuns două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI. La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin. La somaţiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul şi a fost imobilizat”; informează, joi dimineaţă, Jandarmeria Capitalei.

Surse au precizat pentru News.ro că incidentul a avut loc la ambasada Rusiei.

Poliţiştii rutieri ajunşi la locul incidentului au făcut verificări în bazele de date, constatând că bărbatul are permisul de conducere suspendat. Testele pentru droguri au indicat suspiciunea că acesta era drogat, rezultatele fiind pozitive la benzodiazepină şi amfetamină .

Bărbatul, cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice şi, ulterior, la sediul Brigăzii Rutiere, pentru verificări suplimentare şi dispunerea măsurilor legale.

”Securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol şi nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale importante”, precizează Jandarmeria.

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...