BREAKING NEWS: Tariful la troleibuz în Chișinău crește la 7 lei din 1 mai 2026

Share:

Călătoria cu troleibuzul în municipiul Chișinău va costa 7 lei începând cu 1 mai 2026. Decizia este fundamentată pe cadrul normativ aprobat de Consiliul Municipal Chișinău, care prevede ajustarea periodică a tarifelor în funcție de evoluția indicatorilor economici.

Potrivit autorităților, modificarea tarifului are la bază creșterea costurilor de operare, în special majorarea semnificativă a prețurilor la carburanți, care aproape s-au dublat în ultimii ani. Această evoluție a determinat actualizarea valorii de referință utilizate în calcularea tarifului pentru transportul public electric, transmite telegraph.md.

Ajustare conform cadrului legal

Reprezentanții administrației municipale susțin că ajustarea este realizată în baza legislației în vigoare, inclusiv prevederile Codului transporturilor rutiere, Regulamentului transporturilor auto de călători și bagaje, precum și ale legilor privind administrația publică locală și statutul municipiului Chișinău.

Autoritățile menționează că mecanismul de ajustare ține cont de indicele prețurilor de consum și de alți indicatori economici relevanți, astfel încât tariful să reflecte costurile reale de operare ale serviciului public de transport.

Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele...

Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte....

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită autorităților să prezinte public strategia de aprovizionare cu gaze naturale pentru sezonul rece 2026–2027. Aceasta afirmă că...
Astăzi, în ședința plenară a Parlamentului, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat audierea ministrului Justiției, în contextul unor informații apărute în spațiul public referitoare...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele SIM vor fi vândute doar cu buletinul, iar apelurile suspecte...

Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte....

Victoria Furtună cere explicații privind aprovizionarea cu gaze: „Contractul cu Gazprom expiră, iar Energocom tace”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită autorităților să prezinte public strategia de aprovizionare cu gaze naturale pentru sezonul rece 2026–2027. Aceasta afirmă că...

Bogdan Țîrdea: Solicităm explicații privind posibile conflicte de interese și rețele de influență în sistemul de justiție

Astăzi, în ședința plenară a Parlamentului, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat audierea ministrului Justiției, în contextul unor informații apărute în spațiul public referitoare...

Renato Usatîi: După cinci ani de guvernare, Maia Sandu propune reforme care trebuiau făcute din prima zi

Discursul șefei statului seamănă mai degrabă cu cel al unui candidat din opoziție, decât cu al unui lider care se află de cinci ani...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va propune inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Documentul urmează să...

Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele...

Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte....

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună cere explicații privind aprovizionarea cu gaze: „Contractul cu Gazprom expiră, iar Energocom...