BREAKING NEWS: Responsabil de extrădare: soțul unei candidate PAS implicat în aducerea lui Vlad Plahotniuc în țară

Share:

Ies la iveală tot mai multe scenarii care demonstrează că Poliția și alte structuri ale statului se pregătesc să amplifice „show-ul” legat de extrădarea lui Vlad Plahotniuc.

O scurtă investigație a canalului de Telegram Observatorul arată că echipa de ofițeri ar fi fost deja detașată în Grecia, iar fostul lider al Partidului Democrat Modern urmează să fie adus joi, 18 septembrie, nu pe 25 septembrie cum anunțau anterior autoritățile. Mai mult, unul dintre coordonatorii operațiunii de extrădare este șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Arcadie Catlabuga, soțul Ludmilei Catlabuga, ministru al Agriculturii și candidat cu nr. 32 în lista PAS pentru alegerile parlamentare, transmite Telegraph.md.

Potrivit Observatorului, din grupul de ofițeri care s-au deplasat deja în Grecia fac parte nouă persoane.

„Ordinul de deplasare deja a fost semnat și pus în executare. Doar că… documentul a fost secretizat și ținut după 7 pecete. Pe lângă INI, în Grecia s-au deplasat și angajați ai SIS. Din informația de care dispunem, și cei din Serviciul de Informații Externe a României, la fel, monitorizează rutele Atena- Chișinău din luna septembrie. Așa ca să supravegheze din umbră mișcările care se fac”, scrie sursa citată.

Observatorul mai menționează că echipele responsabile de escortarea fostului lider al PDM au primit instrucțiuni speciale cum să amplifice show-ul extrădării.

„Problema este în instructajul pe care băieții de la INI l-au primit de la conducerea sa: Plahotniuc să fie trecut cu cătușe și cu capul plecat. Spre deliciul publicului și a presei de partid. Doar că ceea ce fac ei azi, este exclusiv în interesul lui Plahotniuc și pe viitor doar îl vor victimiza”, se mai menționează în scurta investigație a Observatorului.

În același context, canalul de Telegram SPPOT scoate la iveală un alt detaliu din scenariul pregătit de structurile de drept și de forță, cel potrivit căruia în avionul în care se va afla Vlad Plahotniuc mai multe locuri ar urma să fie ocupate de polițiști deghizați în pasageri de rând, care vor avea scopul să realizeze cât mai multe fotografii și imagini video cu Plahotniuc.

„Potrivit surselor, Cernăuțeanu a planificat ca o parte semnificativă dintre pasagerii avionului pe cursa Atena–Chișinău să fie formată din angajați ai structurilor IGP, femei și bărbați, unii dintre aceștia urmând să simuleze că sunt cupluri. Aceștia ar avea sarcina ca, din aeroport și până în avion, precum și pe parcursul zborului, să realizeze fotografii și filmulețe prin care să-l pună într-o lumină proastă pe Plahotniuc. Cu alte cuvinte, spectacolul ar fi trebuit să înceapă chiar din Grecia și să continue la Chișinău, ca un serial mediatic. Totuși, Cernăuțeanu s-a lovit de o problemă: mulți dintre angajați au refuzat să participe la acest circ electoral și de prost-gust. Pentru a-i convinge, el ar fi promis premii și suplimente salariale, evident din bani publici, adică din resursele IGP. Sursele noastre afirmă că, în pofida rezistenței, a reușit totuși să adune o echipă de „figuranți”, iar planul urmează să fie pus în aplicare”, se arată într-o postare de pe canalul SPPOT.

Amintim că în cadrul unei emisiuni TV, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a dat de înțeles că Vlad Plahotniuc ar urma să fie adus la Chișinău până în 25 septembrie, dată care anterior fusese anunțată de ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin.

Investigația publicată de Observatorul poate fi citită aici: introducereapartea 1partea 2partea 3partea 4partea 5partea 6epilog.

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...
Horoscop 24 iunie - o zi condimentată. Suntem dispuși să facem diverse lucruri care să-i scoată pe unii oameni dintr-o stare de disconfort și...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării rezultatele întâlnirii dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurată în august 2025...
Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 24 iunie – zodia care trebuie să aibă mai mare grijă la sănătate

Horoscop 24 iunie - o zi condimentată. Suntem dispuși să facem diverse lucruri care să-i scoată pe unii oameni dintr-o stare de disconfort și...

BREAKING NEWS | Lavrov acuză Occidentul că a folosit summitul Putin – Trump pentru a înarma Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării rezultatele întâlnirii dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurată în august 2025...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

VIDEO | „Cât timp vor mai rezista oamenii?” Victoria Furtună, despre noile scumpiri la creditele imobiliare

Lidera „Moldova Mare", Victoria Furtună, a criticat creșterea indicelui de referință pentru creditele ipotecare, care va majora de la 1 iulie ratele dobânzilor în...

ULTIMA ORĂ | Guvernul de coaliție din Lituania și-a depus demisia

Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

Victoria Furtună: „Suveranitatea nu se negociază și nu se validează din exterior”

Cu prilejul Zilei Suveranității, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj în care a reflectat asupra raportului dintre suveranitate și independență,...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...