BREAKING NEWS: Peste 10.000 de fermieri protestează în fața Parlamentului european

Share:

Sute de tractoare și 10.000 de fermieri din toate cele 27 țări ale UE blochează centrul Bruxelles-ului încă de azi dimineață, într-o acțiune de protest fără precedent.

Este, poate, cel mai mare protest ale fermierilor europeni, din ultimii 30 de ani! Aceștia solicită ca ajutoarele PAC să nu fie reduse și, în plus, protestează față de acordul commercial dintre UE și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay), pe care Comisia Europeană vrea să-l semneze sâmbăta viitoare.

Cel mai amplu protest al fermierilor din ultimii 30 de ani!

Protestatarii au început să sosească în capitala Belgiei miercuri seară, iar de joi dimineață au blocat unele dintre intrările rutiere în capitală și au provocat congestie rutieră în mare parte a orașului.

Protestul, la care se așteaptă să participe aproximativ 10.000 de fermieri cu 500 de tractoare, are loc în aceeași zi în care șefii de stat și de guvern ai țărilor UE se întâlnesc la Bruxelles pentru un summit european.

Totodată, a fost convocată și o demonstrație, care va începe oficial la ora 12:00 și va traversa orașul cel puțin până la ora 15:30.

Mercosur nu se află pe ordinea de zi a întâlnirii, dar surse europene au indicat că liderii ar putea discuta acordul de asociere cu Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay, care este programat să fie semnat sâmbătă la Iguazu (Brazilia).

Ursula von der Leyen solicită liderilor UE să dea undă verde acordului comercial cu Mercosur

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat azi, că este „de o importanță enormă” ca liderii UE să dea undă verde acordului comercial cu Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay), care este o piesă esențială în strategia de competitivitate a UE.

„Trebuie să ne eliberăm de dependențele noastre excesive (…). Acest lucru este posibil doar cu o rețea de acorduri de liber schimb, iar Mercosur joacă un rol central; este, potențial, o piață de 700 de milioane de consumatori, țări cu viziuni similare care doresc să facă comerț împreună”, a declarat Von der Leyen la sosirea sa la summitul care are loc astăzi la Bruxelles, potrivit efeagro.com

UE a convenit ieri asupra anumitor măsuri de siguranță pentru a liniști fermierii, care au blocat centrul Bruxelles-ului cu sute de tractoare și pentru a depăși reticența unor țări precum Franța și Italia.

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...
Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...