Biserică nouă târnosită la Cornești: Mitropolitul Petru a oficiat slujba de sfințire

Share:

Numeroși clerici și credincioși au participat sâmbătă, 25 aprilie, la târnosirea Bisericii „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Cornești, raionul Ungheni. Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru.

Numeroși clerici și credincioși au participat sâmbătă, 25 aprilie, la târnosirea Bisericii „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Cornești, raionul Ungheni.

Slujba de sfințire a noului lăcaș de cult a fost oficiată de Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară și a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat binecuvântările revărsate asupra binefăcătorilor și ctitorilor de biserici, transmite Trinitas TV.

„Eu apreciez așa ceva, îi apreciez pe acei oameni care au și grija sufletului, nu doar grija trupului. Pentru că tot ce iubim în lumea asta ne despărțim de ea, o lăsăm. Dar dacă facem o lucrare a lui Dumnezeu, sigur că rămâne în folosul oamenilor, a celor care vor veni și se vor ruga aici. Noi apreciem lucrarea aceasta care s-a făcut, Dumnezeu să-i ocrotească pe cei oameni care iubesc casa lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Petru.

Ctitorul lăcașului de cult, omul de afaceri Viorel Godea, a vorbit despre începuturile proiectului.

„În anii 2000 am început să gândim această biserică. În 2011 am făcut cunoștință cu părintele Vladimir și împreună cu el am început să realizăm ideea respectivă. Am primit pământul de la primărie în 2019. Am adunat un grup de proiectanți și am discutat cu ei că vreau o biserică mai diferită față de cele pe care le avem în arealul românesc”, a declarat Viorel Godea.

Construcția bisericii a durat peste trei ani.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi mulţime

Renato Usatîi: „Dacă nu puteți dezvolta Căile Ferate din Moldova, măcar încetați să le...

Președintele Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a criticat în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului transportului feroviar, care prevede separarea unor activități desfășurate...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis ordinul de începere pentru proiectarea a două tronsoane din Autostrada Unirii A8, cu o lungime totală de...
Avioane de luptă Gripen ale Forțelor de Apărare Maghiare au fost ridicate de urgență după ce un avion de pasageri israelian a pierdut legătura...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | Două tronsoane de 45 km din Autostrada Unirii, finanțate prin SAFE, intră în proiectare

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis ordinul de începere pentru proiectarea a două tronsoane din Autostrada Unirii A8, cu o lungime totală de...

BREAKING NEWS | Alertă aeriană maximă în Ungaria după ce un avion israelian nu a mai răspuns semnalelor turnului de control

Avioane de luptă Gripen ale Forțelor de Apărare Maghiare au fost ridicate de urgență după ce un avion de pasageri israelian a pierdut legătura...

Renato Usatîi: „Dacă nu puteți dezvolta Căile Ferate din Moldova, măcar încetați să le îngropați! Nu aveți un plan de dezvoltare, dar aveți un...

Președintele Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a criticat în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului transportului feroviar, care prevede separarea unor activități desfășurate...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări de modernizare

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu UE

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

Renato Usatîi: „Dacă nu puteți dezvolta Căile Ferate din Moldova, măcar încetați să le...

Președintele Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a criticat în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului transportului feroviar, care prevede separarea unor activități desfășurate...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

VIDEO | Victoria Furtună cere autorităților să analizeze posibilitățile de cooperare privind vaccinul oncologic...

Președinta partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a adresat un demers către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova, prin...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...