Austria şi Elveţia, pregătite să-l primească pe Putin la un summit cu Zelenski

Share:

Elveţia şi Austria se declară pregătite să-l primească pe preşedintele rus Vladimir Putin, în pofida unui mandat de arestare emis de către Curtea Penală Internaţional (CPI) pe numele acestuia, la un eventual summit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Potrivit unor reguli stabilite anul trecut, Guvernul federal elveţian poate acorda ”imunitate unei persoane care este vizată de un mandat internaţional” de arestare, dacă vine ”la o conferinţă de pace şi nu din motive private”, a anunţat marţi ministrul elveţian de Externe Ignazio Cassis.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat posibilitatea ca un eventual summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenskisă aibă loc în Europa, ”într-o ţară neutră, poate Elveţia”, şi a pledat în favoarea sediului european al ONU, la Geneva.

În Austria vecină, canelarul Christian Stocker a propus, la rândul său, găzduirea unei astfel de conferinţe, evoocând ”îndelungata tradiţie” în acest domeniu a Vienei, gazda multor organizaţii internaţionale, ca de exemplu OPEP, AIEA, OSCE.

”Dacă negocierile au loc la Viena, vom lua contactul cu CPI”, pentru a ”clarifica problema” şi a-i ”permite preşedintelui (rus Vladimir) Putin să participe”, a anunţat marţi camcelarul austriac într-o declaraţie transmisă presei.

Preşedintele rus este vizat de un mandat de arestare emis de către CPI cu privire la un transfer ”ilegal” al unor copii ucraineni către Rusia.

Însă aceste două opţiuni ar putea să nu placă Kremlinului.

Rusia evită Elveţia, care a decis să impună Moscovei sancţiuni impuse de către Uniunea Europeană (UE) după invazia rusă la scară mare a Ucrainei în februarie 2022.

”Am amintit în mod constant această disponibilitate (de a organiza întâloniri) în contactele mele cu ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov, în ultimele luni”, a subliniatb şeful diplomaţiei helvetice.

Însă ”mi s-a răspuns că, de când Elveţia a adoptat sancţiunile europene, şi-au pierdut un pic apetitul” de a veni.

Ignazio Cassis a evocat un precedent recent, în timpul Adunării Uniunii Parlamentare Internaţionale, la care a particiopat preşedinta Senatului rus Valentina Matvienko.

Valentina Matvienko, o apropiată a lui Vladimir Putin, este vizată de asemenea de sanţciuni, din cauza susţinerii războiului rus.

Relaţiile Moscovei cu Viena s-au degradat, de asemene, în ultimii ani.

Austria, o ţară neutră şi membră a Uniunii Europene (UE) – dar nu şi a NATO – întreţinea anterior relaţii bune cu Rusia, mulţumită poziţiei sale de pod între blocuri, în timpul Războiului Rece.

Ultimele negocieri bilaterale ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul, în Turcia care – în pofida faptului că face parte din NATO – este considerată mai ”amicală” cu Moscova.

 

Ion Ceban acuză „incompetența sistemului” în cazul minorei: „Au abandonat un copil”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de lipsă de reacție și incompetență în gestionarea cazului minorei care ar fi fost plimbată...
Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....
Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară...
Un atac armat într-un supermarket din Kiev a dus la cel puțin cinci morți și zece răniți, printre care un copil. Atacatorul, un bărbat...

Subscribe to our magazine

VIDEO Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Integrarea în UE este tratată de unii de la guvernare doar ca un obiectiv politic de dragul „fotoliilor” în...

Unii din conducere cred că, dacă într-o zi vor păși în Uniunea Europeană, situația se va schimba peste noapte. Însă nu conștientizează că aderarea...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

FMI: Republica Moldova va fi lider mondial la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030

Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....

Horoscop 19 aprilie – zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară...

HOT News | Atac armat într-un supermarket din Kiev: cel puțin 5 morți și 10 răniți. Atacatorul, ucis de forțele speciale

Un atac armat într-un supermarket din Kiev a dus la cel puțin cinci morți și zece răniți, printre care un copil. Atacatorul, un bărbat...

VIDEO | Irina Vlah propune o rețetă tradițională de Blajini: cighiri în prapure

În ajunul sărbătorii de Blajini, Irina Vlah a prezentat o rețetă tradițională de cighiri (drob de miel în prapure), pe care o descrie drept...

Ion Ceban acuză „incompetența sistemului” în cazul minorei: „Au abandonat un copil”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de lipsă de reacție și incompetență în gestionarea cazului minorei care ar fi fost plimbată...