Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, constată că în același Parlament, într-o singură ședință, într-un singur elan reformator, se adoptă două reglementări conceptual diametral opuse: la CSM (care este o instituție de stat, plătită din bani publici) – deschidem ușa către eternitate; la avocați (instituție finanțată din banii proprii ai profesiei) – tragem obloanele după un singur mandat.
Potrivit lui Alexandru Tanase, urmărind legile votate în ședința din 10 iulie 2025, am trăit o veritabilă experiență de disonanță cognitivă. La un moment dat, am avut impresia că doamna deputată Efimia Bandalac și doamna deputată Veronica Roșca sunt membre în parlamente diferite
Doamna deputată Veronica Roșca a venit cu inițiativa legislativă nr. 24/03-191, prin care a propus eliminarea articolului ce prevedea că „Președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi reales”.
Până în prezent, președintele CSM putea fi ales o singură dată, iar mandatul său nu putea fi reînnoit. O prevedere cât se poate de rațională, având în vedere că SCM este un organ colegial, nu o moșie de familie sau o funcție de baron local. Ideea era simplă: să nu existe un președinte „etern”, care, odată bine înfipt în scaun, să prindă și rădăcini, și rețele, și obiceiul de a confunda autoritatea colegială cu propria autoritate absolută. Cu alte cuvinte, regula respectivă avea un scop cât se poate de clar – să prevină transformarea unui mandat limitat într-un fief personal, cu președinte pe viață la CSM.
În același ședință a parlamentului, o altă doamnă deputată, Efimia Bandalac, a venit cu o serie de amendamente la Legea cu privire la avocatură – și ele la fel fiind votate într-o singură zi, fără nicio consultare publică, notează Alexandru Tanase.
Printre modificări, avocații nu vor mai putea deține funcții de conducere în cadrul Uniunii pentru două mandate consecutive. După ce și-au terminat cele două „tururi de onoare”, vor trebui să parcurgă o perioadă de detox instituțional de trei ani și – eventual – să revină cu forțe proaspete.
Alexandru Tanase declară că este fascinant cum, în același Parlament, într-o singură ședință, într-un singur elan reformator, se adoptă două reglementări conceptual diametral opuse: la CSM (care este o instituție de stat, plătită din bani publici) – deschidem ușa către eternitate; la avocați (instituție finanțată din banii proprii ai profesiei) – tragem obloanele după un singur mandat.
Chiar ar fi curios să aflăm, care sunt argumentele pentru care situații similare sunt reglementate în mod atât de diferit?
