A câștigat din greșeală 2 milioane de dolari la loterie

Share:

Ce poate fi mai frumos decât să câştigi la loterie? Să câştigi jackpotul de două ori! Paul Corcoran, un locuitor din Massachusetts, Statele Unite, a câştigat 2 milioane de dolari la aceeaşi extragere Powerball din 9 iulie, relatează Le Figaro.

Americanul obişnuia să joace numerele sale (5, 9, 25, 28, 69 şi Powerball 5 roşu) pe bilete cumpărate pentru mai multe extrageri simultan.

Dar, când a cumpărat ultimul bilet, nu şi-a dat seama că extragerea din 9 iulie era deja inclusă în achiziţia anterioară. Paul Corcoran a jucat astfel de două ori aceleaşi numere la aceeaşi extragere. A avut noroc, deoarece acestea au fost numere câştigătoare.

Ce bacșiș vor primi cei de la care a cumpărat biletele loto

El a mers să-şi ridice cele două premii de un milion de dolari la 11 iulie, la sediul loteriei statului Massachusetts, declarându-se fericit, dar încă nesigur cu privire la ce va face cu toţi aceşti bani.

Norocul său ar trebui să facă deja fericiţi doi oameni: potrivit NBC Boston, cele două puncte de vânzare de unde şi-a cumpărat biletele vor primi o primă de 10.000 de dolari.

VIDEO | Ion Ceban, de 1 Mai: „Moldova pierde oameni, iar criza forței de...

Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...
Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm, în continuare, de sărbătoare, că e weekend, că avem timp liber pe care să-l petrecem...
Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Alexandr Berlinschii: Statul cheltuie peste 146.000 de lei anual pentru un deținut. Partidul Nostru va insista pe obligarea corupților să fie puși...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm, în continuare, de sărbătoare, că e weekend, că avem timp liber pe care să-l petrecem...

VIDEO | Ion Ceban, de 1 Mai: „Moldova pierde oameni, iar criza forței de muncă se adâncește”

Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...

VIDEO | Alexandr Berlinschii: Statul cheltuie peste 146.000 de lei anual pentru un deținut. Partidul Nostru va insista pe obligarea corupților să fie puși...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

VIDEO | Dan Dungaciu: Republica Moldova este suverană și independentă până apare prima problemă, iar când apare prima problemă, sună la București

Discursul unionist al Maiei Sandu și relația cu electoratul unionist din România au fost analizate de profesorul Dan Dungaciu, care susține că Republica Moldova...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem program de voie și ne bucurăm să ne petrecem timpul în compania celor dragi, s-o...