Horoscop 24 decembrie – SCORPION – o să știți cum să vă recuperați banii

Share:

Horoscop 24 decembrie – o zi cu bucurie. O să ne dăm peste cap să facem lucruri bune și frumoase, ca să ne placă nouă, în primul rând, și apoi celorlalți, să fie o masă festivă pe cinste!

CAPRICORN
E posibil să încasați și azi niște bani și, în rest, cadouri, iar când vor veni musafirii și totul va fi pus la punct, atmosfera va fi în ton cu sărbătoarea. O să fie o descătușare, că poate aveți ceva de mărturisit, de făcut un anunț important și vor fi emoții legate și de cadouri.

VĂRSĂTOR
La voi, surprizele se țin lanț, poate pentru că vine cineva la care nu v-ați fi așteptat și o să primiți vreo invitație la relaxare, pe undeva, în zilele libere. Vă faceți planuri îndrăznețe pentru anul care vine și o să le împărtășiți, e de presupus, celor dragi, diseară sau la noapte, ca să vă bucurați cu toții.

PEȘTI
O să fie un moment special pentru voi, poate pentru că vi se mulțumește de față cu lume multă, colegi, prieteni, pentru contribuția voastră și o să fie și o răsplată. O să vă ia prin surprindere darurile pe care le primiți și o să apreciați și fracția de fericire cu care cei dragi își primesc cadourile.

BERBEC
Poate porniți la drum să petreceți Crăciunul la rude sau vă adunați de pe unde ați fost plecați și vă întoarceți acasă la ai voștri, să fiți împreună. Se poate să mai treceți și pe la job să vă luați cadourile, prima de Crăciun, și o să mai găsiți și acasă, sub brăduț, surprize pentru voi.

TAUR
E posibil să mai luați niște bani și să mai cumpărați una, alta, în fugă, ca să vă rămână și vouă o oră-două de odihnă înainte de sosirea musafirilor. Demersurile voastre ca să vă primiți banii înainte de Crăciun au dat roade și o să puteți cumpăra și acele lucruri pe care nu apucaserăți să le luați.

GEMENI
O să mai aveți niște întâlniri, poate aveți de luat și de dat atât bani, cât și cadouri și o să fie eficiență. Basca ce-o să fie acasă! Se poate să apară acel cineva care v-a lipsit și o să umple golul sufletesc care v-a făcut să fiți triști în ultima vreme.

RAC
E o așteptare febrilă, poate pentru că vreți să faceți vreo declarație de dragoste sau să aduceți cuiva mulțumiri pentru ce s-a întâmplat în decursul anului – motive sunt. O să dați zor să terminați treburile urgente ca să vă ocupați de pregătirea festivă, a mesei, dar și a voastră.

LEU
O să vă caute cineva care poate vrea să vă invite la masă, poate e o revedere pe care o așteptați și voi de multă vreme și va fi cu emoții. O confirmare, pe ultima sută de metri, că vi s-au înmânat niște bani, un premiu, e o formă de recunoaștere a lucrurilor bune, de calitate, pe care le-ați făcut.

FECIOARĂ
Sunt așteptări mari de la voi, ca de fiecare dată, și o să le faceți pe plac tuturor. O să pregătiți cele mai delicioase mâncăruri și o să aveți și o stare de spirit foarte bună. E posibil să vă mai intre și azi niște bani și să mai luați câteva produse, cadouri, din mers, ca să aveți de toate.

BALANȚĂ
Țineți mult la impresia artistică și o să vă ocupați și de ambianță, decorațiuni și ținută, să fie totul festiv, un adevărat regal vizual. Se poate să aveți și vreo pereche în plus la masă, oameni foarte dragi vouă, și să petreceți un Crăciun de neuitat.

SCORPION
O să știți cum să vă recuperați banii ca să vă luați tot ce vă trebuie, fără restricții, și să-i faceți fericiți pe ai voștri. Poate plecați de azi la rude, la prieteni, pe undeva. Poate v-ați făcut deja planuri pentru Revelion și o să răspundeți invitației unor prieteni care vă cheamă prin țară, pe la ei.

SĂGETĂTOR
O să fiți inventivi și o să le pregătiți tot felul de surprize alor voștri, ca să creați amintiri de neuitat, pentru că ai voștri sunt tot ce contează. O să vă caute multă lume și o să le promiteți tuturor că o să vă faceți timp după Crăciun, în vacanța asta de sărbători, să vă vedeți și cu ei.

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...
Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...
Consilierul independent din Durlești, Tudor Bucșan, a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție, solicitând investigarea unor presupuse fapte de...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

NEWS ALERT | Consilier din Durlești depune denunț la CNA și Procuratura Anticorupție împotriva lui Oleg Popșoi

Consilierul independent din Durlești, Tudor Bucșan, a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție, solicitând investigarea unor presupuse fapte de...

ULTIMA ORĂ | Moscova convoacă ambasadorul Moldovei după ce doi curieri diplomatici ruși au fost reținuți ore în șir pe Aeroportul Chișinău

Ministerul de Externe al Federației Ruse l-a convocat joi, 26 iunie, pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, căruia i-a fost înmânată o...

Judecătorul CEDO Sebastian Rădulețu, în vizită la Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Judecătorii și funcționarii Curții Constituționale a Republicii Moldova au participat, la 25 iunie 2026, la un dialog judiciar cu Sebastian Rădulețu, judecătorul român la...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Atacurile asupra familiei mele sunt o diversiune menită să...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că atacurile la adresa familiei sale reprezintă o acțiune politică menită să distragă...