Victor Bogatico, vicepreședinte CALM, primar al orașului Rîșcani, ales din partea Partidului Nostru: Vrem transparență privind reforma administrativ-teritorială!

Share:

Primarul orașului Rîșcani, Victor Bogatico, ales din partea Partidului Nostru, și vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), cere mai multă transparență și claritate din partea Guvernului în procesul de reformă administrativ-teritorială.

Victor Bogatico a declarat într-un interviu audio recent că autoritățile locale nu au primit până acum niciun document concret sau program oficial privind reforma administrației publice locale.

„Vrem deschidere și claritate. Să înțelegem și noi cum va fi această reformă. Deocamdată sunt doar vorbe despre necesitatea ei — și, desigur, noi recunoaștem că reforma administrativă este necesară — dar nu știm concret cum se va face. Cum va avea loc amalgamarea satelor? Ce se va întâmpla cu consiliile raionale și cu aparatele președinților de raioane? Noi vrem claritate în privința acestor aspecte”, a spus edilul.

Totodată, Bogatico a criticat actualul sistem de repartizare a veniturilor, afirmând că jumătate din impozitul pe venit al persoanelor fizice colectat în oraș merge către consiliul raional.

„Jumătate din impozitul pe venit al persoanelor fizice îl transferăm către consiliul raional. Astfel, primăria orașului Rîșcani transferă anual aproximativ 12 milioane de lei către consiliul raional, fără a primi nimic înapoi. Bugetul total al primăriei este de circa 50 de milioane de lei, iar sursele pe care le administrăm direct pentru oraș, în afara cheltuielilor pentru grădinițe, se ridică la aproximativ 20–30 de milioane. Dacă am putea păstra și acele 10–12 milioane de lei în fiecare an, ar fi un sprijin foarte important pentru dezvoltarea orașului.”

Primarul de Rîșcani a menționat că nu este speriat de ideea ca orașele să capete mai multe atribuții în contextul reformei.

„Noi și acum gestionăm tot: apa, canalizarea, transportul urban, gunoiștile. Orașele deja funcționează ca niște municipii”, a explicat el.

De asemenea, Bogatico consideră că digitalizarea administrației publice este esențială pentru eliminarea birocrației și eficientizarea activității primăriilor.

De menționat că, în iulie 2023, a fost adoptată Legea cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, care stabilește modul în care se pot uni primăriile, cine aprobă și coordonează procesul și cum sprijină statul această reformă. Procesul de amalgamare voluntară face parte din strategia națională de reformă administrativ-teritorială și de optimizare a guvernanței locale. Totuși, pentru mulți primari și locuitori, noțiunile și procedurile prevăzute de lege au rămas dificil de înțeles, mai ales în lipsa unor explicații clare și accesibile din partea autorităților centrale.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...