Partidul Republican „Inima Moldovei” constată că a devenit ţinta unui atac dirijat de către PAS, în care sunt implicate unele instituţii media şi jurnalişti aserviţi puterii

Share:

Partidul Republican „Inima Moldovei” constată că a devenit ţinta unui atac dirijat de către Partidul Acţiune şi Solidaritate, în care sunt implicate unele instituţii media şi jurnalişti aserviţi puterii.

„Acest atac a început după ce PAS s-a plâns la Comisia Electorală Centrală că Partidul Republican „Inima Moldovei” îi foloseşte, în timpul protestelor sale, denumirea în context negativ şi a cerut CEC să ne interzică folosirea denumirii PAS. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, Republica Moldova ar deveni prima ţară pretins democratică în care unui partid de opoziţie i s-ar interzice folosirea denumirii partidului de guvernare.

Fără a aştepta decizia CEC, PAS a decis să acţioneze în stil banditesc – ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Şi dacă totuşi noi am „îndrăznit” să le folosim denumirea în context negativ, ei au decis să atace, prin presa aservită, denumirea formaţiunii noastre. În rezultat, au început să apară public halucinaţii, care sunt prezentate ca investigaţii, despre nu ştiu ce legături şi asocieri între denumirea „Inima Moldovei” cu o fabrică de bere, cu o persoană şi cu o organizaţie anume etc. Partidul Republican „Inima Moldovei” declară cu toată responsabilitatea că astfel de legături nu au fost şi nici nu sunt – ele există doar în minţile înfierbântate ale unor pretinşi jurnalişti în goană după favoruri politice” – se spune în declarația partidului.

Partidul Republican „Inima Moldovei” face apel către cetăţeni să nu se lase induşi în eroare de campanii de manipulare dirijate de către PAS.

„Iar celor care pretind că sunt jurnalişti şi reprezintă puterea a patra le dăm un sfat: nu vă mai compromiteţi, căci PAS va pleca de la putere după data de 28 septembrie 2025, iar voi va trebui să trăiţi o viaţă întreagă cu ruşinea că aţi servit un regim dictatorial” – a menționat formațiunea politică.

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...
Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...
Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...
Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Avocatul Iurie Mărgineanu acuză standarde duble în aplicarea legii: „Care este diferența dintre cazul Taburceanu și cazul Damir?”

Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...

Horoscop 5 iulie – o să vă revigorați sufletește

Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Horoscop 4 iulie – o să apară o provocare sentimentală

Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale...