ULTIMA ORĂ | CNA și procurorii desfășoară percheziții la Ialoveni

Share:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu la implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni.

Cauza vizează executarea unui contract de antrepriză în valoare de circa 40 de milioane de lei, având ca obiect construcția sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate într-o localitate din raionul Ialoveni.

În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că, în perioada anilor 2013–2024, administratorul companiei contractate pentru executarea lucrărilor, deși avea obligația contractuală de a realiza proiectul în conformitate cu documentația tehnică, normele în construcții și termenele stabilite, ar fi admis în mod intenționat abateri de la prevederile contractuale și de la proiectul de execuție. Ca urmare a acestor acțiuni, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, deși administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract.

În vederea evaluării situației reale și identificării cauzelor care au împiedicat finalizarea proiectului, autoritățile publice locale au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către ÎS „Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor”. Concluziile expertizei au relevat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție, lucrările executate necorespunzând, în mare parte, proiectului aprobat. Totodată, s-a constatat că pentru remedierea situației și valorificarea investiției publice sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, costurile estimate pentru acestea depășind 2 milioane de lei.

La această oră au loc percheziții în mai multe locații din raioanele Ialoveni și Telenești, în scopul acumulării probelor, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

 

O nouă comisie parlamentară susține proiectul de lege al Partidului Nostru privind înăsprirea sancțiunilor...

Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională a oferit aviz pozitiv proiectului de lege care propune sancțiuni drastice pentru traficul de droguri, vizând...
Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburgul solicită UE să discute limitarea drepturilor de vot ale noilor state membre în chestiuni care necesită sprijinul tuturor...
Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională a oferit aviz pozitiv proiectului de lege care propune sancțiuni drastice pentru traficul de droguri, vizând...
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Cinci țări UE propun limitarea drepturilor de vot pentru noii membri

Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburgul solicită UE să discute limitarea drepturilor de vot ale noilor state membre în chestiuni care necesită sprijinul tuturor...

O nouă comisie parlamentară susține proiectul de lege al Partidului Nostru privind înăsprirea sancțiunilor pentru traficul de droguri

Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională a oferit aviz pozitiv proiectului de lege care propune sancțiuni drastice pentru traficul de droguri, vizând...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Voi merge în toate instanțele”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Horoscop 10 iunie – apare o problemă sentimentală

Horoscop 10 iunie - o zi a deciziilor. O să cântărim bine de tot situațiile înainte de a face ceva, ca să nu riscăm...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în...

O nouă comisie parlamentară susține proiectul de lege al Partidului Nostru privind înăsprirea sancțiunilor...

Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională a oferit aviz pozitiv proiectului de lege care propune sancțiuni drastice pentru traficul de droguri, vizând...

VIDEO | Turneu în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah: Mă bucur că numele...

Astăzi, la Comrat, a avut loc Turneul de Fotbal în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", prezentă la eveniment,...

Victoria Furtună propune un Centru Est-European pentru Arbitraj Internațional la Chișinău: „Lumea are nevoie...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat o nouă inițiativă rezultată în urma consultărilor cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia și...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Voi...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...