spot_img

Vitali Kliciko, primarul Kievului cere o încheiere negociată a războiului cu Rusia: Toată lumea în țară este obosită

Share:

Primarul orașul Kiev, Vitali Kliciko, cere o încheiere negociată a războiului cu Rusia, în contextul în care temerile referitoare la cedarea forțată de teritorii din Ucraina către Rusia au crescut pe fondul Summitului care va avea loc pe 15 august, în Alaska.

Potrivit Agerpres, care citează DPA, edilul este de părere că trebuie găsită o soluție diplomatică, dat fiind faptul că „toată lumea în țara noastră este obosită de acest război”.

„Din păcate, noi am plătit un preţ uriaş pentru acest război, vieţile patrioţilor noştri, ale soldaţilor noştri, cetăţenilor noştri. Sute de oraşe au fost distruse. O mare parte a Ucrainei este ocupată de Rusia”, susține edilul capitalei ucrainene.

Referitor la cererile venite din partea Rusiei privind concesiile teritoriale din partea Ucrainei, edilul susține că „este mult prea devreme” pentru asemenea discuții, însă nu exclude explicit cedarea de teritorii. Acesta punctează că întrebarea ar trebui să îi revină președintelui ucrainean, mai ales că „unii nu vor accepta niciodată cedarea unei părți din țară către Rusia”.

Potrivit presei americane, Rusia ar fi propus să oprească ofensiva de-a lungul actualei linii a frontului în provinciile Zaporojie şi Herson şi să-şi retragă trupele din provinciile Dnipropetrovsk (centru), Sumî (nord) şi Harkov (nord-est), dar numai în schimbul controlului deplin asupra regiunii Donbas, respectiv asupra provinciilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Sursa citată arată că Kievul și alte capitale europene au temeri în ceea ce privește o posibilă înţelegere între Trump şi Putin care să forţeze Ucraina să cedeze teritorii. Preşedintele Zelenski a respins orice cedare de teritorii către Rusia şi a cerut ajutorul susţinătorilor săi europeni. De asemenea, preşedintele ucrainean cere insistent să fie inclus în discuţiile ruso-americane.

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO Ion Ceban: Guvernarea vorbește frecvent despre rezultate frumoase pe hârtie, dar acestea nu sunt palpabile pentru oameni

Alexandru Munteanu a recunoscut că programul de guvernare, publicat, e mai mult o programă electorală, susține deputatul Blocului Aletrnativa, Ion Ceban. Primarul capitalei a...

VIDEO Partidul Nostru cere amânarea votului pentru Guvernul Munteanu. Renato Usatîi: Programul a fost elaborat în grabă și are foarte multe lacune

Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, a publicat o analiză critică a Programului de Guvernare prezentat de candidatul desemnat pentru funcția de premier, Alexandru...

Ion Ceban: În programul de guvernare au fost incluse acțiuni criticate de actuala guvernare, dar realizate de Primăria Chișinău

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, constată că programul de guvernare propus de candidatul desemnat este unul electoral. Mai mult, Ceban declară că...

BREAKING NEWS: Statele Unite retrag circa 800 de militari din România

România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la...

Horoscop 29 octombrie – CAPRICORN – o să puneți bazele unei afaceri

Horoscop 29 octombrie - o zi cu surprize. O să avem acea sclipire care să ne ofere soluția într-un caz problematic și or să...