Un nou aparat de zbor fără pilot a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, pe segmentul transnistrean. Incidentul a fost monitorizat de autorități, după o notificare transmisă de structurile de apărare antiaeriană ale Ucrainei.
Drona a traversat teritoriul Republicii Moldova în opt minute
Potrivit Armata Națională, Serviciul Operații Aeriene a fost notificat la ora 09:05 despre pătrunderea neautorizată în spațiul aerian al țării a unei drone de tip Shahed.
Conform datelor furnizate de partea ucraineană, aparatul de zbor a traversat frontiera de stat din direcția localității Podolsk, regiunea Odesa (Ucraina), îndreptându-se spre Cobasna, raionul Rîbnița.
La ora 09:13, drona a părăsit teritoriul Republicii Moldova, traversând frontiera din direcția Malîi Molochis (raionul Rîbnița) spre Șerșențî, regiunea Odesa, deplasându-se spre nord.
Zbor la altitudine joasă
Autoritățile precizează că aparatul de zbor a operat la o altitudine de până la 500 de metri.
Sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale continuă monitorizarea permanentă a spațiului aerian, iar instituția cooperează cu autoritățile naționale și specialiștii din țările vecine pentru asigurarea siguranței cetățenilor.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot, de tip Shahed.
Acest incident constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și este inacceptabil.
Ministerul subliniază că astfel de acțiuni reprezintă un risc pentru securitatea cetățenilor și stabilitatea regională și reiterează necesitatea respectării stricte a dreptului internațional.
Recomandări pentru populație
Autoritățile îndeamnă cetățenii să păstreze calmul și să se informeze exclusiv din surse oficiale.
În cazul observării unor aparate de zbor suspecte, oamenii sunt rugați:
- să nu se apropie de acestea;
- să nu le atingă sau să le miște;
- să rețină locația exactă;
- să evite utilizarea telefonului în apropiere, întrucât dispozitivele pot conține elemente explozive sensibile la unde radio.
Cetățenii trebuie să apeleze Serviciul 112 doar după ce s-au îndepărtat la o distanță minimă de 500 de metri.





