spot_img

Ucraina semnează cu SOCAR un acord pentru importul de gaze naturale. Livrările vor trece prin România

Share:

Compania de stat din Ucraina pentru petrol și gaze, Naftogaz, a anunțat că a semnat primul acord cu SOCAR din Azerbaidjan pentru importul unui mic volum de gaze naturale de origine azeră care vor fi livrate prin ruta transbalcanică, urmând să tranziteze inclusiv România, relatează Reuters.

„Pentru prima dată, o livrare de gaz în scop de testare este transportată pe ruta transbalcanică, de-a lungul coridorului Bulgaria-România-Ucraina”, a anunţat Naftogaz într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Compania ucraineană a precizat că acordul se referă la un volum redus de gaz şi nu a specificat un calendar.

„Este un volum mic, dar un pas important din punct de vedere strategic, care deschide calea pentru o cooperare pe termen lung”, a declarat Serhii Koreţki, directorul executiv al Naftogaz, citat în comunicat.

Ucraina a anunţat în luna mai că autoritatea sa de reglementare în domeniul energiei a aprobat un mecanism de import de gaze naturale care va evita taxele ridicate de tranzit pentru gazele furnizate prin conducta transbalcanică din Grecia către Ucraina.

Ucraina se confruntă cu o gravă penurie de gaze naturale după o serie de atacuri devastatoare cu rachete ruseşti în acest an, care au redus semnificativ producţia internă de gaze naturale.

Ucraina importă gaze naturale prin Slovacia şi Ungaria, dar nu a utilizat ruta sudică din cauza tarifelor de tranzit mai ridicate, deoarece gazele naturale provenite de la terminalele GNL din Grecia trec şi prin Bulgaria, România şi Moldova.

„Acesta este un alt exemplu clar de diversificare reuşită a surselor de energie – un factor cheie în asigurarea pregătirilor fiabile pentru sezonul de încălzire şi buna desfăşurare a acestuia”, a declarat noul ministru ucrainean al energiei, Svitlana Grînciuk, într-un comunicat. Ea a adăugat că ruta este „extrem de importantă” pentru Ucraina, deoarece oferă acces la gaz lichefiat de la terminalele GNL din Grecia şi Turcia, la gazoductele Azerbaidjanului şi României, precum şi la potenţialul gaz offshore din Bulgaria.

O sursă din industria ucraineană a declarat pentru Reuters că Ucraina urmăreşte cu atenţie originea gazelor pentru a împiedica livrarea combustibilului rusesc. „Este gaz azer, este controlat. Vom continua să dezvoltăm (cooperarea)”, a declarat sursa.

Anterior, experţii ucraineni în energie şi-au exprimat îngrijorarea că gazul rusesc ar putea fi prezent în livrările de gaz din sud.

La începutul acestei luni, firma ucraineană de analiză ExPro a declarat că Ucraina avea la 17 iulie peste 9 miliarde de metri cubi (bcm) de gaz în instalaţiile sale subterane de stocare, în timp ce intenţionează să acumuleze aproximativ 13 bcm pentru sezonul de încălzire din iarna 2025/26. Aceasta a menţionat că rezervele au scăzut cu 13,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani.

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei...

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

Subscribe to our magazine

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei Eladii din Glodeni, în cadrul campaniei „Dăruiești și Câștigi”

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

━ Hot News

Victoria Furtună, președintele Partidului ”Moldova Mare”, propune echivalarea promisiunilor electorale neîndeplinite cu escrocheria

Victoria Furtună, președintele Partidului ”Moldova Mare”, fost procuror anticorupție, susține că promisiunile electorale neîndeplinite trebuie sancționate prin lege și echivalate cu escrocheria, pentru a...

Serviciile municipale ale Primăriei Municipiului Chișinău au acționat, pe parcursul nopții, pentru deszăpezirea și menținerea circulației în condiții de siguranță

Pe parcursul nopții, serviciile municipale, împreună cu preturile, au intervenit în teren pentru deszăpezire și lichidarea situațiilor de avariere apărute în urma vântului puternic...

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei Eladii din Glodeni, în cadrul campaniei „Dăruiești și Câștigi”

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

Horoscop 29 decembrie – voie bună și o stare de bine

Horoscop 29 decembrie - o să ne punem toate motoarele în funcțiune ca să rezolvăm problemele de serviciu, afacerile din particular și să ne...

Trump a vorbit la telefon cu Putin, înainte de întâlnirea cu Zelenski: O conversație „foarte productivă”

Donald Trump a anunțat, într-o postare pe contul său de Truth Social, că a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. „Tocmai am avut o conversație...