Primarii Partidului Nostru au adus un omagiu veteranilor războiului din Afganistan

Share:

În localitățile conduse de primari ai Partidului Nostru au avut loc acțiuni de comemorare dedicate veteranilor și celor căzuți în războiul din Afganistan, marcând 37 de ani de la încheierea misiunilor militare.

Mesajele transmise au subliniat respectul, recunoștința și responsabilitatea morală față de memoria acestei pagini de istorie.

La Bălți, primarul Alexandr Petkov a evidențiat impactul profund al conflictului asupra comunității: „Afganistanul a lăsat o amprentă dureroasă în mii de inimi. În numele întregului oraș exprimăm recunoștință tuturor veteranilor care au trecut prin acele încercări grele și au păstrat demnitatea, curajul și credința față de jurământ. Sunteți parte vie a istoriei orașului nostru și a țării noastre”.

În Fălești, primarul Alexandr Severin a adus un cuvânt de mulțumire veteranilor, exprimând aprecierea și sprijinul administrației locale și dorindu-le sănătate și liniște sufletească, cu asigurarea unui suport constant și pe viitor.

Primarul orașului Rîșcani, Victor Bogatico, a subliniat importanța păstrării memoriei colective: „În aceste vremuri în care pacea este fragilă, avem datoria morală să păstrăm adevărul și să transmitem generațiilor viitoare respectul pentru jertfă și responsabilitatea față de destinul Republicii Moldova”.

La Glodeni, primarul Stela Onuțu a transmis un omagiu memoriei celor care și-au pierdut viața în conflict, reafirmând valorile păcii și solidarității și exprimând compasiune față de familiile îndoliate.

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a subliniat că Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din Afganistan, marcată anual la 15 februarie, reprezintă un moment solemn de reculegere și reflecție. Cu acest prilej, în oraș au avut loc manifestări comemorative, în cadrul cărora au fost depuse flori la monumentul conaționalilor care și-au jertfit viața în acel conflict, în semn de profund respect și recunoștință.

Prin aceste acțiuni, administrațiile locale conduse de primari ai Partidului Nostru reconfirmă angajamentul de a păstra vie memoria veteranilor și de a promova pacea, solidaritatea și respectul față de istorie.

ULTIMA ORĂ VIDEO | Chișinăul intervine la Durlești: Ion Ceban anunță reabilitarea mai multor...

Ion Ceban anunță că Primăria Chișinău intervine de urgență în orașul Durlești, după convocarea Comisiei pentru Situații Excepționale. Autoritățile municipale anunță reabilitarea mai multor...
Horoscop 6 aprilie - reușite azi. Avem o agendă încărcată și o să dăm zor să ne ocupăm de cât mai multe lucruri, ca...
Ion Ceban anunță că Primăria Chișinău intervine de urgență în orașul Durlești, după convocarea Comisiei pentru Situații Excepționale. Autoritățile municipale anunță reabilitarea mai multor...
Avocata Violeta Gășițoi, care a preluat recent împreună cu Gabriela Kornaker, cauza Ludmilei Vartic, susține că după lecturarea a peste 1000 de pagini din...

Subscribe to our magazine

Deputații Partidului Nostru continuă dialogul cu fermierii: agricultorii din Hîncești cer măsuri urgente de sprijin fiscal și financiar

Deputații Partidului Nostru continuă întâlnirile cu agricultorii din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, pentru a discuta problemele din sectorul agricol, în special criza...

VIDEO | Performanță de excepție la Alternativa Clinic: Prof. Veaceslav Moșin, desemnat „Omul Anului 2025” în Business Medical

Alternativa Clinic marchează o nouă reușită importantă, după ce Profesorul Veaceslav Moșin a fost desemnat „Omul Anului 2025” la categoria Business Medical, distincție acordată...

━ Hot News

Horoscop 6 aprilie – se poate să recuperați niște bani

Horoscop 6 aprilie - reușite azi. Avem o agendă încărcată și o să dăm zor să ne ocupăm de cât mai multe lucruri, ca...

ULTIMA ORĂ VIDEO | Chișinăul intervine la Durlești: Ion Ceban anunță reabilitarea mai multor străzi și salubrizarea urgentă

Ion Ceban anunță că Primăria Chișinău intervine de urgență în orașul Durlești, după convocarea Comisiei pentru Situații Excepționale. Autoritățile municipale anunță reabilitarea mai multor...

BREAKING NEWS | Noi dezvăluiri în dosarul Vartic: „Nu s-au ridicat probe biologice, nu s-au făcut măsurări la fața locului”

Avocata Violeta Gășițoi, care a preluat recent împreună cu Gabriela Kornaker, cauza Ludmilei Vartic, susține că după lecturarea a peste 1000 de pagini din...

Telegram versus Kremlin: Pavel Durov vorbește despre „Rezistența Digitală” în Rusia

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a acuzat autoritățile ruse că blocarea serviciilor VPN a cauzat defecțiuni tehnice în sistemul de plăți, afectând milioane de utilizatori....