spot_img

PAS pregătește o diversiune politică! Scopul – excluderea INIMA MOLDOVEI din alegeri

Share:

Partidul Republican „Inima Moldovei” atenţionează opinia publică, observatorii, dar şi corpul diplomatic acreditat la Chişinău că a devenit ţinta unui scenariu murdar pus la cale de Partidul Acţiune şi Solidaritate cu scopul de a ne scoate din cursa electorală.

Conform acestui scenariu, ieri, poliţia a efectuat percheziţii la unii dintre colegii noştri. În paralel, percheziţii au fost efectuate la alte circa 50 de adrese. Acest lucru s-a făcut intenţionat pentru a crea confuzie. Or, în spaţiul public ulterior au apărut interceptări ale unor persoane care nu au tangenţă cu Partidul Republican „Inima Moldovei” şi care vorbeau despre transferuri de bani prin intermediul unei bănci din Federaţia Rusă. Astfel, subtil s-a promovat ideea că beneficiar de aceşti bani ar fi fost Partidul Republican „Inima Moldovei”. Faptul că a avut loc o diversiune împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei” s-a confirmat ulterior, când Poliţia a refuzat să dea curs apelului nostru şi să declare public că persoanele interceptate, care vorbeau despre transferuri de bani prin intermediul unei bănci din Federaţia Rusă, nu au nici o legătură cu Partidul Republican „Inima Moldovei”.

Atragem atenţia şi asupra faptului că, după ce Poliţia a creat decorul necesar pentru spectacolul politic pus la cale de PAS, în scenă a ieşit un partid politic, care se pretinde de opoziţie, dar care se vede că este un satelit al PAS, folosit de guvernare în scopuri politice murdare. Acest partid a sesizat Comisia Electorală Centrală, solicitând sancţionarea Partidului Republican „Inima Moldovei”, deşi la acea etapă deja se cunoştea că persoanele ce apărut în interceptările privind transferurile de bani din Federaţia Rusă nu au legătură cu formaţiunea noastră. Acel partid a ignorat cu desăvârşire declaraţia noastră şi apelul cu care am venit către poliţie, ceea ce demonstrează că tot ce a contat pentru respectiva formaţiune a fost să-şi joace rolul pe care i l-a rezervat PAS.

Simptomatic este şi faptul că majoritatea presei controlată de guvernare a publicat informaţiile denigratoare despre formaţiunea noastră, ignorând în totalitate declaraţia şi apelul cu care am venit. Aceasta este o dovadă directă că presei controlate de PAS i s-au dat indicaţii clare cum să se poziţioneze în raport cu scenariul murdar implementat împotriva formaţiunii noastre.

Partidul Republican „Inima Moldovei” este sigur că guvernarea va merge şi în continuare pe scenariul menţionat, iar în scenă vor fi scoşi noi actori, scopul final fiind eliminarea formaţiunii noastre din cursa electorală. Acesta este răspunsul guvernării la faptul că creştem continuu în preferinţele alegătorilor, dar şi pentru că scoatem la iveală toate fărădelegile PAS, pentru că depunem toate eforturile pentru a scăpa ţara de cel mai incompetent şi odios regim din toate câte au fost la putere în Moldova. Dar aceasta ne face şi mai puternici, şi mai uniţi, şi mai decişi să scăpăm ţara de PAS. Lupta noastră va continua până când ţara va fi scoasă din captivitate şi redată poporului!

Lansare de excepție! „Endometrita Cronică și Infertilitatea”, semnată de Veaceslav Moșin – cartea care...

Cei peste 40 de ani de experiență - într-o carte! Profesorul Veaceslav Moșin a lansat nouă carte de specialitate „Endometria Cronică și Infertilitatea” Profesorul Veaceslav Moșin...

Subscribe to our magazine

Lansare de excepție! „Endometrita Cronică și Infertilitatea”, semnată de Veaceslav Moșin – cartea care aduce claritate în diagnosticul reproductiv

Cei peste 40 de ani de experiență - într-o carte! Profesorul Veaceslav Moșin a lansat nouă carte de specialitate „Endometria Cronică și Infertilitatea” Profesorul Veaceslav Moșin...

━ Hot News

Irina Vlah vine cu un mesaj de Crăciun pe stil nou: Astăzi ne unește sprijinul reciproc și dorința de a vedea Moldova pașnică și...

Irina Vlah, lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Crăciunului pe stil nou. „Putem sărbători Crăciunul în...

Horoscop 25 decembrie – PEȘTI – vei demonstra răbdare în deciziile importante

Horoscop 25 decembrie - vezi ce surprize aduce ziua de Crăciun pentru fiecare zodie, în dragoste și carieră. Berbec Registrul astral din această zi de Crăciun...

VIDEO Detalii despre crima șocantă din raionul Anenii Noi, unde cel puțin trei persoane au fost ucișe, corpurile lor au fost dezmembrate și date...

De aproape două luni, ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii Inspectoratului din Anenii Noi și procurorii, desfășoară acțiuni complexe, în...

ULTIMA ORĂ: CNA desfășoară percheziții într-un dosar privind încălcarea regulilor de construcție pe terenul fostului cinematograf „GAUDEAMUS”

Centrul Național Anticorupție desfășoară și procurorii mun. Chișinău, la această oră, percheziții într-o cauză penală în care este vizat reprezentantul unei companii de construcții...

VIDEO | Ion Ceban acuză consilierii PAS și PSRM că nu participă intenţionat la ședințele CMC

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) că nu se...