Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a depus denunțuri oficiale la Procuratura Generală și la Centrul Național Anticorupție (CNA) împotriva conducerii ANRE și Energocom, pe subiectul tarifelor exagerate la energie electrică și gaze, care au împovărat grav populația.
Reprezentanții MAN solicită investigarea completă a tuturor ilegalităților și a eventualelor scheme de furt comise în procesul de stabilire și menținere a tarifelor, inclusiv deciziile care au dus la acumularea unor surplusuri financiare nejustificate pe spatele consumatorilor.
Totodată, MAN cere tragerea la răspundere penală a tuturor factorilor de decizie care au contribuit direct sau indirect la aceste abuzuri, indiferent de funcția sau statutul pe care îl dețin.
Un punct esențial al demersului îl constituie recalcularea tarifelor pentru toți cetățenii și eliminarea integrală a surplusurilor încasate ilegal. MAN solicită ca aceste sume să fie compensate începând chiar cu următoarea factură, astfel încât oamenii să primească facturi aproape de zero, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil tehnic, surplusurile să fie eșalonate și restituite pe parcursul întregului an, până la recuperarea completă a banilor.
Mișcarea Alternativa Națională subliniază că oamenii nu trebuie să plătească pentru incompetența, lipsa de transparență sau eventualele abuzuri ale autorităților, iar instituțiile statului sunt obligate să intervină rapid și ferm în apărarea interesului public.
MAN va monitoriza îndeaproape reacția Procuraturii și a CNA și va informa constant opinia publică despre evoluția acestui caz.
Alexei Paniș: Cetățenii au dreptul să știe adevărul despre deciziile din domeniul energetic
Juristul, Alexei Paniș a declarat că în societate există prea multe suspiciuni legate de buna-credință a factorilor de decizie din domeniul energetic. Potrivit acestuia, lipsa de transparență în luarea deciziilor a generat neîncredere și tensiuni în rândul cetățenilor.
„Societatea așteaptă răspunsuri și sperăm ca acestea să fie oferite în cel mai scurt timp”, a subliniat Panis.
Paniș a menționat că oamenii au dreptul să cunoască adevărul și să primească explicații privind deciziile care le afectează direct viața.





