Nina Cereteu, în Washington: Sunt impresionată de interesul partenerilor din SUA pentru dezvoltarea orașelelor noastre și a Republicii Moldova în general

Share:

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, participă, în perioada 6-17 august, la programul „Lumea Deschisă” („Open World”), organizat de Congresul SUA și Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova. Acest program este un schimb profesional destinat liderilor locali din domeniul civic și politic.

Potrivit primarului, prima zi a fost plină de inspirație și descoperiri, în care Dr. Sam Potolicchio, Președintele Fundației pentru Pregătirea Liderilor Globali, a vorbit despre structura și funcționarea sistemului de guvernare în Statele Unite. Ziua s-a încheiat cu un tur al orașului Washington, o combinație impresionantă de istorie, cultură și simboluri ale democrației americane.

Nina Cereteu spune că va prelua cele mai bune practici pentru a le adapta în Drochia și este impresionată de interesul colegilor americani pentru orașele noastre și întreaga Republică Moldova.

Anterior, la programul Open World a participat și primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, un alt exemplu de schimb de experiență între liderii locali moldoveni și partenerii americani.

post-main-content

post-main-content

post-main-content

VIDEO | Ion Ceban, în vizită la Londra: Discuții pentru proiecte de peste 4,5...

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că se află într-o vizită de lucru la Londra, unde poartă discuții cu instituții și organizații internaționale...
O nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniței, a dus la pătrunderea unei drone în spațiul aerian românesc și prăbușirea...
Criza aprovizionării cu apă din Bălți a confirmat încă o dată necesitatea transmiterii întreprinderii Apă-Canal Bălți în gestiunea autorităților municipale. Mai mult, primăria este...
Lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a anunțat că l-a felicitat pe Nikolaos Krikos, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Grecia în Republica Moldova,...

Subscribe to our magazine

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov: Criza aprovizionării cu apă a demonstrat că întreprinderea Apă-Canal Bălți trebuie să fie integral în gestiunea orașului

Criza aprovizionării cu apă din Bălți a confirmat încă o dată necesitatea transmiterii întreprinderii Apă-Canal Bălți în gestiunea autorităților municipale. Mai mult, primăria este...

VIDEO | Orheienii s-au unit pentru o acțiune de salubrizare! Ramiz Ansarov: Împreună putem face lucruri frumoase, putem face curat în orașul nostru!

Acțiune de salubrizare. Ramiz Ansarov: Suntem aici pentru că ne pasă de orașul nostru. Împreună putem face lucruri frumoase, putem face curat în orașul nostru! Orheienii...

━ Hot News

BREAKING NEWS | O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit

O nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniței, a dus la pătrunderea unei drone în spațiul aerian românesc și prăbușirea...

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov: Criza aprovizionării cu apă a demonstrat că întreprinderea Apă-Canal Bălți trebuie să fie integral în gestiunea orașului

Criza aprovizionării cu apă din Bălți a confirmat încă o dată necesitatea transmiterii întreprinderii Apă-Canal Bălți în gestiunea autorităților municipale. Mai mult, primăria este...

Irina Vlah l-a felicitat pe ambasadorul Greciei cu ocazia Zilei Independenței

Lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a anunțat că l-a felicitat pe Nikolaos Krikos, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Grecia în Republica Moldova,...

Horoscop 26 martie – SCORPION – o sumă de bani apare la momentul potrivit

Horoscop 26 martie - o zi echilibrată. Vom respecta programul, pe noi înșine și pe ceilalți și ne vom bucura de rezultatele muncii noastre. BERBEC Se...

NEWS ALERT VIDEO | Vasile Costiuc a fost atacat în Chișinău: Două persoane, reținute pentru verificări

Președintele Partidului Democrația Acasă, deputatul Vasile Costiuc, afirmă că a fost agresat de două persoane, într-un incident produs în apropierea unei instituții media din...