spot_img

NEWS ALERT: Olesea Stamate: Observatorii electorali din partea PAS au indicații clare – orice buletin de vot pe care stă ștampila VOTAT în dreptul numelui ei, să fie trecut la buletine nevalabile.

Share:

Olesea Stamate, candidat independent pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, dezvăluie că în timpul campaniei electorale s-a întâlnit cu mai multe persoane care au fost, fie membri, fie președinți ai secțiilor de vot în campania prezidențială și care i-au spus că de ei s-au apropiat în timpul alegerilor persoane care le-au propus 100.000 de lei pentru a adăuga persoane pe listele suplimentare.

“Mi-a fost greu să cred acest lucru și mă gândeam: a cui farsă sau joc ar fi. Însă, astăzi am fost contactată de cineva dintr-un un raion, anterior fiind observator la alegeri, care a confirmat că, din discuțiile cu membrii de birou din partea PAS, aceștia au primit indicații clare: orice buletin de vot pe care stă ștampila votat în dreptul numelui Olesea Stamate să fie trecut la buletine nevalabile”, mai declară Olesea Stamate.

“Nu vreau să cred acest lucru, nici de data aceasta nu vreau să cred că putem merge atât de departe și atât de jos, însă, ținând cont de faptul că sunt un candidat independent și nu am posibilitatea să am reprezentant în toate secțiile de vot, vă rog pe voi să fiți foarte atenți la ce se întâmplă în secțiile de votare”, mai susține Stamate.

Mă adresez observatorilor din partea organizațiilor naționale și internaționale care vor veghea în ziua votului: vă rog să fiți foarte atenți la ce se întâmplă, să fiți foarte atenți la numărarea voturilor. Fiecare vot contează și este foarte important ca rezultatul votului să reflecte întocmai voința cetățenilor. Să ne apărăm votul!”, mai spune Olesea Stamate, candidat independent pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Reprezentanții PAS nu au comentat până la această oră, declarațiile deputatei Olesea Stamate.

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei...

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

Subscribe to our magazine

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei Eladii din Glodeni, în cadrul campaniei „Dăruiești și Câștigi”

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

━ Hot News

Schimbare de ton la Bruxelles: Comisia Europeană, deschisă pentru eventuale negocieri cu Putin

Comisia Europeană a ridicat public perspectiva angajării în negocieri directe cu președintele rus, Vladimir Putin, avertizând, însă, că atacurile neîncetate ale Moscovei fac ca...

NEWS ALERT: Urmează Al Treilea Război Mondial? Rusia își intensifică mesajele anti-NATO și evocă sprijin pentru Trump privind Groenlanda

Rusia își intensifică retorica împotriva NATO, sugerează sprijin pentru Trump în cazul Groenlandei și amplifică amenințările pe fondul războiului din Ucraina. Temerile legate de un...

Olesea Stamate: Lipsa de viziune privind dezvoltarea țării în ansamblul său este o bombă cu efect întârziat

Fosta deputată Olesea Stamate avertizează că discuțiile privind comasarea Universității din Cahul cu UTM reflectă o lipsă gravă de viziune pentru dezvoltarea regională. Potrivit ei,...

VIDEO | Maia Sandu, declarație surpriză: „Aș vota pentru reunirea cu România, dacă s-ar organiza un referendum în acest sens”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un amplu interviu cu doi jurnaliști britanici cunoscuți, despre provocările pe care le are de înfruntat Republica...

Noul an începe la Bălți cu un nou proiect de infrastructură rutieră. Alexandr Petkov (Partidul Nostru): „Ne respectăm angajamentele!”

Primăria municipiului Bălți a finalizat procedurile pentru demararea reparației capitale a străzii 31 August din zona centrală a orașului. Primarul municipiului, Alexandr Petkov (Partidul...