Justiția funcționează în regim de avarie. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, face apel către guvernare

Share:

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități a Parlamentului, trage un semnal de alarmă privind criza acută de judecători din Republica Moldova. El a făcut un apel către politicieni să lase justiția să funcționeze independent și să nu intervină în promovarea judecătorilor.

„Ne aflăm aproape la patru ani de când a început procesul de vetting, apoi – și de prevetting, care nu a făcut altceva decât a pus pe brânci procesele în instanțele de judecată. Există o criză acută a judecătorilor. În instanțele de fond deficitul real este de peste 37%, la Curțile de Apel – 43%, iar la Curtea Supremă de Justiție 50% de posturi sunt neacoperite”, a declarat Berlinshcii, precizând că, datele le-a primit, în calitate de deputat din partea Fracțiunii Partidului Nostru, din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit deputatului, pentru a masca această criză, la nivelul instanțelor superioare se recurge la transferuri temporare de judecători din teritoriu, ceea ce nu rezolvă problema, ci o mută dintr-o parte în alta a sistemului:

„Consecință: dosare amânate, termene mai lungi, presiune uriașă pe judecătorii activi și justiție tot mai greu accesibilă pentru oameni”.

Berlinschii atrage atenția asupra implicării politicului în reforma justiției și face un apel public către politicienii de la guvernare:

„Fac un apel oficial pentru a nu permite amestecul politicului în domeniul justiției și solicit, totodată, Institutului Național de Justiție să mă informeze cu privire la rata de acces și promovare a judecătorilor. Motivele sunt simple: cei care au inițiat procesul de pre-vetting și vetting trebuiau să evalueze și riscul golurilor de personal în funcțiile de judecători.”

Ion Ceban acuză „incompetența sistemului” în cazul minorei: „Au abandonat un copil”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de lipsă de reacție și incompetență în gestionarea cazului minorei care ar fi fost plimbată...
În ajunul sărbătorii de Blajini, Irina Vlah a prezentat o rețetă tradițională de cighiri (drob de miel în prapure), pe care o descrie drept...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de lipsă de reacție și incompetență în gestionarea cazului minorei care ar fi fost plimbată...
Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate...

Subscribe to our magazine

VIDEO Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Integrarea în UE este tratată de unii de la guvernare doar ca un obiectiv politic de dragul „fotoliilor” în...

Unii din conducere cred că, dacă într-o zi vor păși în Uniunea Europeană, situația se va schimba peste noapte. Însă nu conștientizează că aderarea...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

VIDEO | Irina Vlah propune o rețetă tradițională de Blajini: cighiri în prapure

În ajunul sărbătorii de Blajini, Irina Vlah a prezentat o rețetă tradițională de cighiri (drob de miel în prapure), pe care o descrie drept...

Ion Ceban acuză „incompetența sistemului” în cazul minorei: „Au abandonat un copil”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de lipsă de reacție și incompetență în gestionarea cazului minorei care ar fi fost plimbată...

HOT News | Tragedie într-o localitate din Dondușeni: un minor a fost ucis în urma unui conflict

Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate...

NEWS ALERT | Tramadol depistat în probele prelevate în cazul minorei de 15 ani

Prezența Tramadolului, un opioid sintetic cu acțiune centrală, a fost identificată în urma testării de screening a probelor biologice prelevate în cazul minorei de...

ULTIMA ORĂ | Minoră a fost adusă acasă de către prietenul său, care, conform poliției, ar fi indus în eroare anchetatorii

O minoră de 15 ani din raionul Rîșcani, dată dispărută după ce a plecat spre Chișinău, a fost găsită în aceeași seară, iar poliția...