spot_img

Irina Vlah a trimis Canadei argumente privind excluderea sa din lista persoanelor sancționate

Share:

Irina Vlah, preşedintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a solicitat Canadei excluderea din lista persoanelor sancţionate, după ce a examinat răspunsul Biroului pentru Sancţiuni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Canadei la adresarea sa din data de 10 septembrie, din care a reieşit că nu au existat argumente pentru a fi sancţionată.

„Analizând răspunsul autorităţilor canadiene la adresarea mea din data de 10 septembrie 2025, m-am convins încă o dată că am avut dreptate atunci când am presupus din start că urmele vor duce la Chişinău. Autorităţile canadiene spun că au lucrat cu date deschise şi chiar am ataşat unele linkuri în acest sens. Nu vreau să dau denumiri de site-uri (cel puţin nu la această etapă), dar ţin, totuşi, să precizez că e vorba de site-uri dubioase din Republica Moldova, despre care se ştie că fac partizanat politic. Am menţionat acest lucru în noua mea adresare către autorităţile canadiene şi am adus argumente că informaţiile denigratoare în adresa mea nu corespund realităţii, iar unele, în genere, nu au nici o relevanţă în contextul deciziei adoptate în raport cu mine”, a menţionat Irina Vlah.

Liderul Partidului Republican „Inima Moldovei” a atras atenţia autorităţilor canadiene că decizia de a fi inclusă în lista de sancţiuni a fost folosită ulterior de oponenţii săi politici de la Chişinău pentru a o persecuta.

Irina Vlah a cerut autorităţilor canadiene să repare nedreptatea ce s-a comis în raport cu ea, prin excluderea sa din lista persoanelor sancţionate.

VIDEO | Ilie Ceban: Noi construim cu autorizări, proiecte și acte în regulă, iar...

Ilie Ceban, viceprimarul municipiului Chișinău, a declarat că proiectele „Curți Europene”, lansate prin Agenția de Dezvoltare Chișinău, nu ar dispune de actele necesare pentru...
Ilie Ceban, viceprimarul municipiului Chișinău, a declarat că proiectele „Curți Europene”, lansate prin Agenția de Dezvoltare Chișinău, nu ar dispune de actele necesare pentru...
Memoria poetului Grigore Vieru a fost comemorată la Chișinău, unde municipalitatea a depus flori la bustul său, marcând împlinirea a 91 de ani de...
Horoscop 14 februarie - reconfirmări azi. O să ne bucurăm de răspunsurile primite, că apar oameni, situații care să ne indice drumul pe care...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Ilie Ceban: Noi construim cu autorizări, proiecte și acte în regulă, iar „Curtea Europeană” e un haos total în acte și pe...

Ilie Ceban, viceprimarul municipiului Chișinău, a declarat că proiectele „Curți Europene”, lansate prin Agenția de Dezvoltare Chișinău, nu ar dispune de actele necesare pentru...

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban: Grigore Vieru rămâne poetul care ne-a învățat primele emoții

Memoria poetului Grigore Vieru a fost comemorată la Chișinău, unde municipalitatea a depus flori la bustul său, marcând împlinirea a 91 de ani de...

Horoscop 14 februarie – FECIOARĂ – o să vă puteți reface și voi viața de cuplu

Horoscop 14 februarie - reconfirmări azi. O să ne bucurăm de răspunsurile primite, că apar oameni, situații care să ne indice drumul pe care...

Igor Dodon: Este dureros să realizăm că am ajuns în punctul în care, în Moldova, oamenii sunt practic pedepsiți pentru credință

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a mers astăzi alături de locuitorii din Dereneu. "Prin eforturi comune, am reușit să obținem eliberarea...

Denis Șova: Proiecte precum „Curtea Europeană” necesită un dialog eficient între autoritățile centrale și cele locale, altfel riscă să eșueze

Consilierul municipal din partea Partidului Nostru, Denis Șova, a declarat că orice investiție destinată dezvoltării localităților trebuie dusă până la capăt și realizată în...