spot_img

FOTO | Partidul Nostru: Redeschiderea sălii de sport a Centrului de Creație „M. Blanc” din Bălți – un nou angajament îndeplinit al primarului Alexandr Petkov

Share:

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov (Partidul Nostru), a anunțat finalizarea lucrărilor de reparație capitală a sălii de sport a Centrului de Creație pentru Copii „M. Blanc” și punerea acesteia în exploatare.

Acum, aproape 1500 de copii beneficiază de condiții moderne și confortabile pentru dezvoltare și activități sportive. Totodată, a fost construit drumul de acces către centru, pentru siguranța micuților, dar și iluminarea corespunzătoare.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR-Moldova), care a alocat aproape 1 milion de lei.

„Reamintesc că încă în 2024 am stabilit că vom dezvolta acest Centru minunat și am construit drumul de acces. Vom continua să investim în copii”, a menționat primarul Alexandr Petkov.

Recent, edilul orașului, ales din partea Partidului Nostru, a făcut un bilanț al activității în primii doi ani de mandat. De atunci, administrația condusă de Alexandr Petkov a investit peste 70 de milioane de lei în reparații capitale și curente ale școlilor și grădinițelor din municipiu. Peste 8 milioane de lei au fost alocate pentru amenajarea curților școlare și construcția de terenuri sportive.

Primarul a reiterat că toate aceste investiții fac parte dintr-o strategie de dezvoltare sistemică a orașului, care include și modernizarea străzilor principale, infrastructura gospodărească, extinderea rutelor de transport și crearea de noi zone de recreere, cu accent pe siguranța copiilor și transparența cheltuirii banilor publici.

post-main-content

post-main-content

post-main-content

post-main-content

post-main-content

Lansare de excepție! „Endometrita Cronică și Infertilitatea”, semnată de Veaceslav Moșin – cartea care...

Cei peste 40 de ani de experiență - într-o carte! Profesorul Veaceslav Moșin a lansat nouă carte de specialitate „Endometria Cronică și Infertilitatea” Profesorul Veaceslav Moșin...

Subscribe to our magazine

Lansare de excepție! „Endometrita Cronică și Infertilitatea”, semnată de Veaceslav Moșin – cartea care aduce claritate în diagnosticul reproductiv

Cei peste 40 de ani de experiență - într-o carte! Profesorul Veaceslav Moșin a lansat nouă carte de specialitate „Endometria Cronică și Infertilitatea” Profesorul Veaceslav Moșin...

━ Hot News

Irina Vlah, la 1 an după ce și-a rupt mâna: Așa ceva nu se uită!

Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", și-a amintit că, 1 an în urmă, a căzut la patinoar și și-a rupt mâna. "Așa ceva nu...

Ion Ceban: Cu echipa Primăriei Chișinău reușim zi de zi să transformăm orașul cu multă dedicație și multă muncă

Primarului General, Ion Ceban, a venit cu un mesaj la sfârșit de an și declară că astăzi, Chișinăul a devenit orașul cel mai dezvoltat...

VIDEO | Mihai Ghimpu vorbește despre investițiile sale imobiliare. Am cumpărat 3-4 apartemente, cam așa ceva, nu mai țin eu minte

Fostul președinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu, a vorbit despre investițiile sale imobiliare în cadrul emisiunii „Podcastul Lorenei”, unde a recunoscut că, din banii obținuți...

Popularitatea lui Emmanuel Macron se prăbușește – a ajuns la cel mai scăzut nivel de încredere din 2017

Cota de încredere a preşedintelui francez Emmanuel Macron a ajuns în decembrie la cel mai scăzut nivel de la alegerea sa în 2017, cu...

VIDEO | China doboară un nou record tehnologic: un vehicul a accelerat la 700 km/h în doar 2 secunde

O echipă specializată în Maglev, sau trenul cu levitaţie magnetică, de la Universitatea Naţională de Tehnologie a Apărării din China a accelerat cu succes...