Problema drogurilor a ajuns la cote alarmante, atrage atenția deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Tinerii sunt tot mai afectați, iar copiii cresc martori ai acestei realități. În opinia deputatului, este nevoie de pedepse mai dure, de programe reale pentru dependenți și de protecție reală a copiilor.
Deputatul cere schimbarea radicală a regulilor: pedepse mult mai dure pentru organizarea și finanțarea traficului, distrugerea capilor rețelelor, curățarea sistemului de stat de cei care închid ochii și programe reale de reintegrare pentru dependenți.
„Dacă vrem rezultate, trebuie schimbate regulile. Nu acțiuni simbolice. Nu cu portițe juridice. Nu cu grațieri ale traficanților. Trebuie să avem curajul să curățăm și interiorul sistemului de stat — pe cei care se fac vinovați că drogurile ajung în Republica Moldova, pe cei care se fac că nu observă comerțul cu droguri și îi salvează pe baronii drogurilor”, a declarat Nicolae Margarint.
El a propus elaborarea unor programe reale pentru dependenți și crearea de centre de tratament, care să ofere sprijin pentru reintegrare și șanse reale de a reveni la o viață normală.
„Și, poate cel mai important, trebuie să ne protejăm copiii. Informare reală în școli. Prevenție, nu doar reacție. Vrem o societate sănătoasă! Și pentru asta trebuie să începem să acționăm serios. Acum. Și nu doar prin rapoarte pompoase, ci prin acțiuni concrete!”, a conchis Nicolae Margarint.





