Fostul președinte Traian Băsescu aruncă o bombă de proporții în media, printr-o informație care adîncește semnele de întrebare deja existente legate de înzăpezirea președintelui Nicușor Dan pe aeroportul din Franța.
Situația produsă după reuniunea liderilor europeni la Paris, din 6 ianuarie, este unică, președintele României fiind blocat ore în șir pe un aeroport de lîngă capitală, imaginile cu el stînd în zăpadă pe pista aeroportului fiind greu de uitat. Marele semn de întrebare, însă, e de ce nu a plecat Nicușor Dan spre țară în seara de după reuniune, aidoma tuturor celorlalți lideri europeni, într-un moment cînd nu începuseră ninsorile. Asta, deși se știa încă din respectiva seară că a doua zi o serie de aeroporturi urmau să intre în blocaj din cauza zăpezii, transmite inpolitics.ro.
Nicușor Dan a dat o explicație de-a dreptul halucinantă, susținînd că dacă pleca în seara respectivă ar fi ajuns în țară pe la jumătatea nopții. Așa, și? Comandantul suprem al forțelor armate nu poate debarca la 3 dimineața din avion, nu suportă a doua dereglare a somnicului după cea din noaptea de revelion tot de el mărturisită?
Peste noapte, președintele a rămas la un hotel, iar a doua zi dimineața a mers la aeroport, deși zăpada deja blocase traficul aerian. A doua ciudățenie: de ce a venit președintele la un aeroport nefuncțional, la 10 kilometri de Paris, atît timp cît se presupune că echipa de piloți era obligată să-l informeze că sunt șanse minime să se poată decola, iar Nicușor să rămînă la hotel? De ce a dat președintele declarații presei sub ninsoare, pe pista aeroportului, lîngă avion, și nu în interiorul clădirii aeroportului, de parcă ar fi ținut morțiș să apară acele imagini cu el în zăpadă? De ce a stat președintele ore în șir pe aeroport, cu paltonul pe el într-o sală de așteptare friguroasă, conform dezvăluirilor ziariștilor din delegație, – în așteptarea unei ipotetice ”ferestre” în viscolul și ninsoarea care se întețeau – și nu i s-a aranjat întoarcerea la hotel pînă la rezolvarea situației?
La toate acestea, Traian Băsescu vine cu o informație incendiară într-o intervenție, aseară, la România TV. Întrebat ce a simțit când a văzut imaginile cu șeful statului român în postura respectivă, Băsescu a răspuns:
”Nici măcar nu suport să le mai dați, să le mai difuzați. Sunt penibile imaginile cu un avion al armatei române care stă cu….Este frustrant, ai un sentiment de umilință cînd vezi asemenea imagini. Acolo era de făcut un lucru simplu. Îi spunea lui Pahonțu să cheme imediat un avion de la Tarom. În două ore era avionul acolo, în alte două ore era acasă.
Nu, în mod cert, nu i s-a permis Pahonțu să aducă un avion de la Tarom. În mod cert nu i s-a permis lui Pahonțu să aducă un avion de la Tarom”.
Folosind formula ”în mod cert” Traian Băsescu a transmis clar că e vorba nu de o opinie, ci de o informație, iar prin repetarea exactă a frazei el pare că a vrut să întărească spusele, să fie fără echivoc.
Avea posibilitatea Băsescu să acceadă asemenea informații din administrația prezidențială ori din SPP? Categoric da, după 10 ani de președinție.
Problema e că directorului SPP, gen.(r) Lucian Pahonțu, o singură persoană i-ar fi putut interzice să ceară avionul din țară pentru Nicușor Dan. Anume însuși președintele României.
Ceea ce ar putea consolida puternic impresia deja formată la unii observatori că la Paris nu s-a derulat o poveste ”naturală”, ci un scenariu veritabil, în numele unor interese încă neștiute. (Bogdan Tiberiu Iacob)


