spot_img

Blocul Împreună a transmis Parlamentului amendamente la legea gazelor

Share:

Blocul Împreună a transmis Parlamentului amendamente la legea gazelor, prin care solicită ca tarifele să fie aprobate cu respectarea transparenţei decizionale, măsuri pentru liberalizarea pieţei gazelor şi reguli clare la achiziţia gazelor pentru iarnă, informează TRIBUNA.

„În privinţa tarifelor, trebuie exclusă prevederea care permite ANRE-ului să aprobe tarifele „în regim de urgenţă”. Această prevedere era necesară în perioada crizei energetice (2022-2023), dar acum şi-a pierdut actualitatea. Blocul Împreună propune ca tarifele să fie aprobate prin consultări publice, în mod transparent, ca fiecare parte interesată să poată examina materialele şi înainta propuneri.

Reguli clare la achiziţia gazelor pentru sezonul de iarnă: Blocul Împreună propune ca Guvernul să aprobe în fiecare an planul de achiziţie, pentru a nu repeta greşelile din anii precedenţi, când nu se cumpăra gaz la timp şi consumatorii erau impuşi să plătească tarife mai mari. Trebuie să existe reguli clare şi o monitorizare strictă a achiziţiei de gaze.

În privinţa liberalizării pieţei gazelor, Blocul Împreună a înaintat 3 propuneri care să stimuleze concurenţa şi să permită consumatorilor să aleagă furnizorul care le oferă condiţii mai avantajoase: o „CET-urile şi unele întreprinderi mari care au datorii la Moldovagaz, nu au dreptul să treacă la alt furnizor, le interzice legea. Această prevedere trebuie exclusă”, a declarat expertul în energetică Sergiu Tofilat, membru al Blocului Împreună. o Furnizorii să aibă dreptul de a stoca gaze în ţările UE, să poată încheia contracte directe cu operatorii depozitelor subterane, fără intermediari. La fel, Blocul Împreună propune crearea unei platforme online naționale, prin care consumatorii să poată realiza mai rapid schimbarea furnizorului de gaze naturale, în scopul digitalizării procesului”- se spune în solicitarea Blocului.

Blocul Împreună solicită deputaţilor să ţină cont de propunerile expuse mai sus, care sunt în favoarea consumatorilor şi se aliniază la angajamentele Republicii Moldova privind liberalizarea pieţei gazelor naturale. „Fiecare consumator trebuie să aibă dreptul să aleagă furnizorul care îi oferă cele mai avantajoase condiţii, în mod nediscriminatoriu. Pentru asta trebuie liberalizată piaţa gazelor naturale prin ajustarea cadrului legal, nu doar la nivel declarativ”, a subliniat formațiunea.

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei...

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

Subscribe to our magazine

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei Eladii din Glodeni, în cadrul campaniei „Dăruiești și Câștigi”

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

━ Hot News

Un român a încercat să fure un tren dintr-o gară din Austria

Un român de 37 de ani a fost reţinut de forţele de intervenţie rapidă, după ce s-a urcat într-un tren aflat într-o gară din...

Un tânăr din Republica Moldova prins la cerșit în Botoșani a fost expulzat din România

Un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova a fost expulzat din România după ce a fost prins cerşind pe o stradă din...

Bucureștiul ar putea avea un spațiu public cu numele ”Piața Ilie Ilaşcu”

Denumirea de „Piaţa Ilie Ilaşcu” ar urma să fie atribuită spaţiului public situat la intersecţia străzii Ion Coravu cu aleea Pan Halippa şi cu...

Alexandru Berlinschii anunță pregătirea unor modificări la noua Lege a cetățeniei: ”Azi, tinerii din Moldova riscă să rămână apatrizi!”

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, a anunțat inițierea unor demersuri parlamentare și pregătirea unor modificări la noua Lege a cetățeniei, elaborată și aprobată de...

O ţară din Europa vrea să interzică prin lege minciuna politică

Un proiect de lege care ar face ilegale minciunile din timpul campaniilor electorale a trecut de prima etapă în parlamentul din Ţara Galilor. Deși...