(Video) 2% din spaţiul locativ din Bălţi riscă să fie distruse de un eventual seism de 7 grade
Un eventual seism de 7 grade pe scara Richter ar putea distruge în municipiul Bălţi circa o sută de mii de metri pătraţi de spaţiu locativ. Acest indice constituie 2% din tot spaţiul locativ din „capitala nordului”, fiind vorba, în mare parte, de edificiile construite înaintea celui de-al război mondial. Uzura acestor blocuri locative şi case din sectorul privat este mai mare de 65% şi trebuiesc demolate.
Arhitectul-şef al oraşului, Boris Griţunic, a declarat pentru HotNews.md că centrul localităţii şi cartierul Slobozia (regiunea Gării de Nord) sunt zonele unde o parte din imobilele vechi nu ar putea rezista unui eventual seism mai mare de 7 grade pe scara Richter.
Şeful Secţiei arhitectură a Primăriei Bălţi, Vasile Romanciuc, a spus că edificiile din Bălţi, construite mai cu seamă după anii’50 ai secolului trecut corespund normelor antiseismice. Totuşi, există cazuri când nu se respectă aceste norme. Recent, în centrul localităţii elementele arhitecturale de pe un edificiu au căzut de la sine ziua în amiaza mare. „Am putea doar bănui ce ar putea să se întâmple cu asemenea construcţii în cazul unui cutremur”, a spus Romanciuc.
Specialiştii locali liniştesc spiritele şi spun că, în linii generale, localitatea va face faţă unui eventual seism de 7 grade.
Potrivit lui Boris Griţunic, oraşul Bălţi se află într-o zonă seismică în care cel mai puternic cutremur ar putea ajunge la 7 grade pe scara Richter. În Vrancea (România) cel mai puternic seism care poate să se producă, potrivit specialiştilor, poate avea magnitudinea de 7,5 grade, iar intensitatea acestuia scade, de regulă cu un grad până la Bălţi. Toate obiectivele construite la Bălţi au o rezistenţă la cutremure de până la 9 grade.
Problema care dă bătăi de cap autorităţilor sunt apartamentele replanificate în blocurile locative construite din panouri masive de beton armat. Toţi pereţii din aceste blocuri sunt portanţi, iar dărâmarea unora de către locatari, în rezultatul replanificărilor, ar putea duce la aşa-zisul "efect domino" în cazul unui cutremur. La Bălţi, nu se cunoaşte numărul exact al apartamentelor replanificate.
În „capitala nordului” sunt 2,7 milioane de metri pătraţi de spaţiu locativ. La Bălţi sunt circa 700 de blocuri locative, dintre care aproximativ 550 sunt imobile cu două şi mai multe etaje.
Sursa: hotnews.md
- 04.03.2016
-
Serviciul de salubrizare din Pelinia, Drochia, în pericol. Autoritățile locale depun eforturi pentru a redresa situația
- 04.03.2016
-
Livrarea blanchetelor de hârtie specială şi a formularelor tipizate - siguranţă şi dinamism
- 03.03.2016
-
12 administrații locale din raionul Florești își îmbunătățesc serviciul regional de salubrizare
- 03.03.2016
-
Un laborator modern pentru viitorii operatori de cazane pe biomasă a fost lansat la Şcoala Profesională nr. 3 din Chişinău
- 02.03.2016
-
UN „POD DE COMUNICARE” PENTRU INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI DE AUZ
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (1)
Aici puteţi vedea o dovadă de încălcare crasă a legislaţie de către comuniştii Sîrbu şi Reşetnicov
http://blogulluivalentyn.blogspot.com/