Suspiciuni în adresa „Combinatului de pâine din Bălţi”
![](upload/articles/2011-03/9517-12997-75374-52.jpg)
Consiliul Municipal Bălţi a adoptat, joi, unanim o decizie prin care a împuternicit primăria locală să adreseze un demers Guvernului prin care să solicite trei mii de tone de grâu, cu titlu de împrumut, în vederea asigurării procesului de producere la Societatea „Combinatul de pâine din Bălţi” şi stabilizarea preţurilor.
La 2 martie a.c., Guvernul a adoptat o decizie prin care a alocat producătorilor de pâine peste 8600 tone de grâu din rezerva de stat. Trei mii de tone de grâu din cantitatea totală, potrivit Guvernului, au fost alocate „Combinatului de pâine din Bălţi”. În octombrie 2010, Executivul a mai acordat trei mii de tone de grâu agentului economic bălţean.
La 1 martie, „Combinatul de pâine din Bălţi” a majorat preţurile la toate produsele de panificaţie cu 5-20%. Cea mai mică majorare a fost operată la „franzela socială”, care costă de la 1 martie – 3,50 lei.
Consilierii comunişti, dar şi cei din opoziţie, au criticat activitatea producătorul de pâine, lăsând să se înţeleagă că ar fi vorba de o administrare ineficientă. Consiliul Municipal Bălţi a obligat Societatea „Combinatul de pâine din Bălţi” să raporteze o dată la fiecare trei luni cum a utilizat cantităţile de grâu oferite de Guvern.
Consilierul Leonid Babii (PCRM) a declarat că este alarmantă situaţia în care Guvernul este pus în situaţia să-i acorde repetat combinatului grâu din rezerva de stat. „Calculele arată că, anual, Combinatul din Bălţi are nevoie de şase mii de tone de grâu”, a declarat Babii. Consilierul a spus că agentul economic trebuia să contracteze din timp grâul necesar, în condiţiile în care circa 40% din c grâul produs în Moldova anul trecut (cca 740 mii de tone) este produs în regiunea de nord. De activitatea respectivă a Combinatului profită mici producători de pâine care sunt mai flexibili pe piaţă, a spus Leonid Babii.
Un alt consilier comunist, Boris Hotniciuk, a declarat că, deşi „Combinatul de pâine din Bălţi” este un agent economic privat, iar autorităţile nu pot interveni în activitatea lui, acesta trebuie obligat să prezinte rapoarte referitor la utilizarea cantităţilor de grâu acordate de Guvern. „Anul trecut, Combinatul a primit trei mii de tone de grâu, dar nici Primăria, nici Consiliul Municipal Bălţi nu ştiu cum a fost utilizată respectiva cantitate”, a declarat Hotniciuk.
Directorul „Combinatului de pâine din Bălţi”, Vadim Makovenko, a declarat că, „pentru a veni în întâmpinarea orăşenilor, administraţia întreprinderii va examina posibilitatea de a readuce preţul la „franzela socială” la preţul de până la majorarea de la 1 martie”.
„O reducere mai mare de 5%, nu va fi justificată din punct de vedere economic”, a explicat Makovenko.
Potrivit unor calcule, cele şase mii de tone de grâu oferite de Guvern din rezerva de stat ca împrumut costă circa două milioane de dolari. Creditul respectiv urmează să fie rambursat de Combinat până la 1 septembrie 2011.
Societatea „Combinatul de pâine din Bălţi” produce în prezent circa 15 tone de produse de panificaţie în 24 de ore. La întreprindere lucrează circa 450 de angajaţi. Salariul unui angajat oscilează între două şi patru mii de lei.
Referinţe:
Preţurile la pâine nu vor fi reduse la Bălţi
Moldova ar putea să se confrunte cu o criză a pâinii
Sursa: hotnews.md
- 20.04.2016
-
Cât de sigure sunt drumurile din Republica Moldova pentru persoanele cu dizabilităţi?
- 19.04.2016
-
Alteța Sa Regală Principele Radu, oficialități și oameni de afaceri din România, interesați de Regiunea de Dezvoltare Nord și de proiectele realizate de ADR Nord
- 19.04.2016
-
Au fost propuse patru acţiuni de atenuare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru Republica Moldova
- 19.04.2016
-
Lansarea primului sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă
- 18.04.2016
-
ATENŢIE! Webinare la tema accesului la informaţia de interes public 19 și 20 aprilie
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)