Comuniştii din Bălţi se vor jelui lui Vlad Filat
Comuniştii din Bălţi se vor plânge premierului Vlad Filat pe faptul ingerinţelor Cancelariei de Stat, prin intermediul Oficiului său Teritorial din Bălţi, în treburile autorităţilor locale din „capitala nordului”.
Despre aceasta a declarat, în după amiaza zilei de ieri, liderul fracţiunii PCRM în Consiliul Municipal Bălţi, Serghei Mihailov (în fotografie), la şedinţa Consiliului Municipal Bălţi, în contextul discuţiilor despre situaţia transportului public. Şoferii din transportul public, unii dintre care au protestat, recent, în faţa Primăriei, acuză că sfera transportului a fost monopolizată de un grup de persoane, printre care consilieri comunişti. Autorităţile bălţene resping acuzaţiile.
„Cancelaria de Stat destabilizează situaţia la Bălţi înainte de alegerile locale, iar despre aceasta premierul Vlad Filat va fi informat în timpul cel mai apropiat”, a declarat Mihailov, citat de ziarul local pro-comunist „Gazeta”.
Primarul interimar de Bălţi, Octavian Mahu, a spus, citat de ziarul „SP”, că există dovezi indirecte care arată că Partidul Democrat este implicat în acţiunile de protest ale transportatorilor.
Şeful Oficiului Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, Antolii Harcenko (PD), a respins acuzaţiile, afirmând că Reprezentanţa Guvernului la Bălţi nu are nimic în comun cu venirea celor circa 80 de şoferi la şedinţa Consiliului Municipal.
Amintim că ieri, majoritatea comunistă din Consiliul Municipal Bălţi a adoptat o decizie prin care a refuzat să prelungească contractul de locaţiune cu Cancelaria de Stat, motivând că nu a fost respectată procedura de prelungire a acordului. Antolii Harcenko susţine că decizia reprezintă o reacţie a autorităţile comuniste din Bălţi la deciziile contestate de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat.
Referinţe:
(Video) Bălţi. Scandal în Consiliul Municipal
(Video) „Autorităţile pro-comuniste din Bălţi au declarat război Guvernului”
Sursa: hotnews.md
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a efectuat o vizită de documentare la un proiect-pilot de îmbunătățire a serviciilor de apă și canalizare în raionul Râșcani
21.06.2016 -
Masă rotundă de evaluare a proiectului „Şahul egal pentru toţi”
20.06.2016 -
„Coolege vitamine”: Au fost selectate 5 școli și grădinițe care vor beneficia de gustări de mere proaspete feliate
20.06.2016 -
SUN Dă-I Fest a adus energia curată în inima capitalei
19.06.2016 -
SUN DĂ-I FEST: Festival de tehnologii ECO şi concert de muzică live cu instrumente muzicale alimentate de la energia solară
17.06.2016
-
Comentarii 0