Sursa imagine: teribil.wordpress.com

"Am impresia că jurnalismul e o meserie adesea inutilă"

Uneori am impresia că trebuia să mă fac altceva, nu jurnalist. Am impresia că e o meserie adesea inutilă. Jurnalismul a devenit acum altceva decât era înainte. Goana după senzaţional te face să uiţi de etică. Iar dacă încerci să fii altfel decât ceilalalţi, te scufunzi în anonimat.  Eşti impus să alegi, ori eşti comercial, adică mergi pe ideea unor titluri şi lead-uri manipulatoare, sau eşti corect 100% , şi devii apreciat pentru corectitudine de cei câţiva zeci sau poate sute de cititori. Dar eşti anonim, scrie Victor Moşneag pe blogul său.

Îi privesc cu admiraţie pe unii medici. Şi atunci simt cu adevărat că ei sunt utili. Unii sunt de-a dreptul extraordinari. Practic fac să te naşti a doua oară. Oamenii îi divinizează. Şi pe bună dreptate.
 
Câtă putere au judecătorii sau procurorii…Câte ar putea schimba doar printr-un cuvânt, nemaivorbind de acţiune. Cum ar arăta ţara dacă ei şi-ar face datoria?
 
Chiar şi bucătarii, tâmplarii, lemnarii sau croitoresele ştiu a face ceva. Au învăţat ceva a face. Jurnaliştii însă doar scriu. Învaţă, dar meseria lor o pot practica şi medicii şi procurorii sau judecătorii, sau chiar bucătarii. Jurnaliştii trebuie să ştie despre toate, dar ştiind despre toate câte puţin, practic nu ştii nimic.
Autor: Victor Moşneag
Sursa: teribil.wordpress.com
10.02.2011 Opinii
7199
0

Comentarii 1

  • ungureanu larisa:

    Victor! E foarte bine ca-ti pui asemenea probleme!
    Jurnalist devii, cu timpul. Acum doar incerci sa-ti faci meseria.
    Probabil, esti tanar. Pe la 40 de ani, cand vei avea o experienta, o sa te simti mult mai bine.
    E o profesie minunata! Doar ca trebuie sa ai o tema, adica sa cunosti foarte bine un domeniu.
    Succes!
    P.S.Iti scrie cineva care practica aceasta profesie de multi ani. Poate eu, nu intotdeauna am fost la inaltimea profesiei, asta-i altceva! Dar jurnalismul, in sensul bun al cuvantului, nu m-a dezamagit. E un lucru extraordinar!

    10.02.2011 22:36

    • Angajații ADR Nord au fost instruiți cum să comunice și ce măsuri să ia în situații excepționale

      14.10.2022
    • Bugetele locale nu mai fac față noilor majorări de prețuri! Primarii așteaptă răspunsuri de la guvernare!

      14.10.2022
    • 350.000 de euro pentru OSC-urile anticorupție în regiunea de dezvoltare Centru

      13.10.2022
    • Координатор Центру цифрового навчання

      13.10.2022
    • CALM își exprimă îngrijorarea profundă și condamnă excesul de putere comis de organele de forță în cazul primarului Alexandru Botnari!

      12.10.2022