Sursa imagine: raduneag.com

Prin ce se face dictatura lui Lukaşenko mai rea decât anarhia din Republica Moldova?

În prim-planul atenţiei internaţionale se află acum Egiptul, Tunisia şi alte regiuni ale lumii arabe. Marea schimbare în acele părţi bate la uşă, iar noi, moldovenii, care am trecut ca vântul printr-un “7 aprilie”, ne “minunăm” şi astăzi, după vreo doi ani, de imposibilitatea alegerii preşedintelui Republicii Moldova. Criza politică şi economică dintre Nistru şi Prut se anunţă interminabilă, doar PCRM şi partidele aflate la guvernare au ambâţ, numit diplomatic “principii şi valori”, scrie bloggerul Refutabel.

Nu cred că PCRM va băga cheia în broască, pentru a ne dezlega de povara lanţurilor care ne îngrădesc confortul păcii, a prosperităţii şi a stabilităţii în acest stat al guvernanţilor de paie. Puţin probabil că şi “prostimii” basarabene i se va umfla băşica, să bată cu pumnul în masă şi să le ceară celor mari şi tari să mai lase ambâţurile lor într-o parte şi să se apuce odată şi odată de treabă. Cei rămaşi să se chinuie în acest stat sunt prea lehămetiţi şi hămesiţi ca să mai aibă dorinţa şi puterea schimbării până la capăt. Iar marea preocupare a celor plecaţi în străinătate, care de fapt şi sunt adevărata Moldovă, este de a-i întreţine pe cei rămaşi acasă.
 
Dacă nici până astăzi nu avem un preşedinte şi dacă ne place să criticăm dictaturile din alte părţi, mă întreb: prin ce se face dictatura lui Lukaşenko mai rea decât anarhia din Republica Moldova?
 
P.S. Se pare că, dacă haosul şi corupţia ne vor sufoca mai departe, în curând şi noi, letargicii, ne vom trezi. Asta o prevestesc oarecum şi unii politicieni din opoziţia extraparlamentară. Aşa că, draCi guvernanţi şi draCă opoziţie, apucaţi-vă mai repede de treabă şi umpleţi frigiderele cetăţenilor, măcar aşa cum o face Lukaşenko, de dragul stabilităţii şi a prosperităţii poporului, ca să nu vă trezească dimineaţa strigătele moldovenilor deşteptaţi.
Autor: Refutabel
Sursa: refutabel.wordpress.com
02.02.2011 Opinii
6447
0

Comentarii 0


      • Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?

        30.12.2022
      • Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională

        30.12.2022
      • Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți

        28.12.2022
      • 27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană

        22.12.2022
      • La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces

        21.12.2022