Sursa imagine: hotnews.md

(Video//Interviu) Octavian Mahu: este posibil să mă regăsesc printre pretendenţii la fotoliul de primar de Bălţi

Octavian Mahu a fost numit, luni, 24 ianaurie, în funcţia de primar interimar al municipiului Bălţi, după ce, la finele săptămânii trecute, a fost ales de majoritatea comunistă din Consiliul Municipal Bălţi în calitate de viceprimar pe probleme de gospodărie urbană. Mahu l-a substituit în această funcţie pe Igor Neaga care a fost demis de forul bălţean la cerinţa fostului primar Vasili Panciuk, deputat din partea PCRM.

Proaspătul primar interimar de Bălţi a acordat un interviu pentru HotNews.md. Iată principalele declaraţii ale lui Octavian Mahu, precum şi vVersiunea completă a interviului (video):

•    După ce am fost numit în funcţia de primar interimar, ]ncă nu am fost contactat de nimeni din Guvern.


•    Am fost felicitat cu ocazia numirii în funcţie de către lideri ai PCRM, dar nu şi de Vladimir Voronin.

•    Vârsta mea – 33 de ani (fiind cel mai tânăr primar din istoria municipiului Bălţi) – este un avantaj. Am acumulat suficientă experienţă pentru ca să pot administra cu treburile oraşului.

•    Municipiul Bălţi primeşte din bugetul de stat circa 40 la sută din vărsămintele totale. Cred că Bălţiul merită ceva mai mult. De altfel, şi colegul meu de la Chişinău nu este de acord cu aceste practici.

•    Litigiul pe care îl am eu cu Guvernul nu va afecta în nici un caz relaţiile ce ţin de raporturile Primăria Bălţi-Guvern.

•    Decizia judiciară în care am obţinut câştig de cauză în faţa Guvernului nu a fost executată şi, probabil, nici nu va fi executată. Voi ataca statul R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

•    La moment nu am intenţii să fac careva remanieri de cadre în Primăria Bălţi. Voi solicita însă de la fiecare funcţionar să-şi îndeplinească atribuţiile la nivel înalt pentru ca cetăţenii să beneficieze de servicii calitative. Dacă cineva nu-şi va onora obligaţiile, sigur că vom lua măsuri.

•    Nu este exclus ca numirea mea în funcţia de primar interimar să fi fost făcută în context electoral, dar nu cunosc ca PCRM să fi luat o decizie în acest sens.

•    Fostul primar Vasili Panciuk m-a chemat în luna ianuarie şi mi-a propus ca să devin viceprimar.

•    Demiterea viceprimarului Igor Neaga a fost legală. Viceprimarii cad sub incidenţa legii cu privire la aleşii locali. Viceprimarii sunt persoane de demnitate publică şi pot fi demişi la propunerea primarului în conformitate cu legea administraţiei publice locale.

•    Vasili Pnaciuk i-a garantat lui Neaga o funcţie pe un termen de cinci ani, în calitate de director al Întreprinderii municipale „Gospodăria Specializată Auto” (funcţie deţinută de O. Mahu – n.r.). Pentru domnul Neaga exista riscul să rămână fără serviciu peste 3-4 luni.

•    Este posibil ca Octavian Mahu să se regăsească printre pretendenţii la funcţia de primar al municipiului Bălţi. Vom trăi şi vom vedea. Eu încă nu am simţit că PCRM s-a determinat anume în privinţa candidaturii mele. Sunt mai multe candidaturi, care vor fi examinate. Este posibilă şi revenirea lui Vasili Panciuk în alegerile locale, în calitate de candidat.

Despre remanierile de cadre din Primărie, litigiul cu Guvernul ş.a


Despre alegerile locale, PCRM şi destituirea lui Igor Neaga


Video: Victor Istrati, HotNews.md


PROFIL // Octavian Mahu s-a născut în oraşul Făleşti la 26 octombrie 1977. A absolvit în 2000 Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, specializarea – drept penal. În 2007, a absolvit Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele R. Moldova (administrare de stat şi municipală). În 2007 a obţinut titlul de magistru în drept la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

Timp de un an, între 1998 şi 1999 a fost inspector fiscal-jurist la fiscul din Făleşti. Din 1999 şi până în 2000 a fost inspector superior la fiscul judeţului Bălţi. Timp de doi ani, până în 2002, a fost şeful secţiei juridice şi contestări din cadrul fiscului judeţean. Între 2002 şi 2003 a fost inspector principal la Centrul Anticorupţie din Bălţi. Perioade scurte a fost jurist la ÎS „Seminţe”, a predat lecţii de drept la Institutul Baltic de Ecologie, Politică şi Drept din Bălţi. Între 2006 şi 2006 a fost şeful secţiei juridice a Primăriei Bălţi. din 2006 până în 2010 – reprezentantul Guvernului la Bălţi. Din ianuarie 2010 şi până la numirea sa în funcţia de viceprimar, la 21 ianuarie 2011, Octavian Mahu a deţinut funcţia de director al Întreprinderii municipale „Gospodăria Specializată Auto”.

În 2001 a devenit membru al PCRM. În prezent este şi secretar al organizaţiei Bălţi a PCRM, funcţie la care va renunţa în timpul apropiat.


Referinţe:

Primarul de Bălţi a demisionat
(Video) Demiteri şi numiri cu scandal în administraţia oraşului Bălţi
(Foto) Candidatul PCRM la şefia Primăriei ar putea fi OM

Autor: Eugen Urban
Sursa: HotNews.md
27.01.2011 Actual
2045
0

Comentarii 0


      • SUN DĂ-I FEST: Festival de tehnologii ECO şi concert de muzică live cu instrumente muzicale alimentate de la energia solară

        17.06.2016
      • Cuprinsul Monitorului Oficial Nr. 163-168 (5596-5601) din 17 iunie 2016

        16.06.2016
      • La Bălți s-a discutat despre implementarea politicilor de eficiență energetică și regenerabile în Regiunea de Dezvoltare Nord

        16.06.2016
      • Selectarea participanților la atelierul de instruire „Introducere în tehnica descrierii audio...

        16.06.2016
      • Nicoleta Vacaru și copiii de la tabăra de vară „Academia ta” pregătesc surprize pentru susținătorii campaniei „Coolege vitamine”

        16.06.2016