
Ce plante poţi utiliza pentru detoxifierea ficatului
Plantele care facilitează eliminarea toxinelor şi a deşeurilor din organism stimulează, mai exact, funcţiile renale şi hepatice.
Ficatul şi rinichii sînt organe emonctorii, adică una dintre funcţiile lor este de a elimina deşeurile din organism. Anumite plante stimulează eliminarea renală: acestea sînt diuretice. Cele care permit detoxifierea ficatului sînt numite depurative.
Unele plante sînt în acelaşi timp diuretice şi depurative: este vorba în special de păpădie şi de mustaţa pisicii. O cură de detoxifiere, încluzînd în acelaşi timp plante diuretice şi depurative, se va dovedi benefică la schimbările de anotimp.
Plantele diuretice
Rinichii filtrează sîngele pentru a elimina excesul de apă şi deşeurile, care sînt uneori toxice. Utilizarea plantelor diuretice permite sprijinirea acestui sistem de filtrare.
Ce plante se folosesc?
Mesteacanul, cozile de cireşe, pirul tîrîtor, feniculul, maghiranul, splinuţa, păpădia, socul, vulturica, ceaiul verde, mustaţa-pisicii.
Cînd se folosesc?
* în caz de retenţie de apă, care se manifestă frecvent sub forma unui limfedem. Este vorba de o acumulare de lichid limfatic în ţesuturi, determinînd umflarea unei părţi mai mult sau mai puţin importante din corp. Afectează cel mai adesea picioarele, uneori braţele.
* în completarea unei cure de slăbire: plantele diuretice permit un drenaj care va ajuta la eliminarea apei şi a toxinelor.
* în caz de probleme urinare: intensificarea activităţii rinichilor şi creşterea fluxului urinar sînt benefice în cat de jene urinare, infecţii ale căilor renale şi urinare şi calculi renali şi urinali.
* pentru scăderea tensiunii arteriale.
Plante detoxifiante şi depurative
Ficatul filtrează şi elimină deşeurile, dar poate şi să neutralizeze toxinele şi agenţii cancerigeni. Cum deşeurile se evacuează la bilă, buna funcţionare a ficatului şi a vezicii biliare garantează în acelaşi timp o digestive corectă şi o detoxifiere eficientă. Plantele care stimulează activitatea ficatului sînt bogate în compuşi amari.
Ce plante se folosesc?
Anghinarea, fumăriţa, păpădia, ridichea neagră, armurariul, rozmarinul, turmericul, în asociere cu piperul negru, mustaţa –pisicii, boldo, brusturele
Cînd se folosesc?
În caz de probleme digestive de origine hepatică: aceste plante stimulează activitatea unui ficat leneş; stimulează totodată secreţia de bilă şi favorizează evacuarea acesteia.
Pentru realizarea unei cure de detoxifiere. Benefic dacă urmaţi un tratament cu mai multe medicamente ( mai ales tratamente dificile şi îndelungate) dacă urmaţi o chimioterapie, dacă sînteţi adept al alimentaţiei nesănătoase şi al băuturilor alcoolizate şi înaintea unei cure de slăbire.
Pentru un ten sănătos: probleme de piele ( coşuri, ten gras) pot fi diminuate sau rezolvate dîndu-I o mînă de ajutor ficatului, care este de cele mai multe ori surmenat sau umflat.
Plante pentru îngrijirea pielii
Brusturele, în afară de acţiunea sa depurativă, este benefic şi pentru sănătatea pielii, deoarece favorizează drenajul şi eliminarea toxinelor pe cale cutanată. Uleiurile vegetale vor ajuta considerabil la menţinerea unei sănătăţi dermatologice optime, graţie conţinutului bogat de acizi graşi nesaturaţi; este, de exemplu, cazul uleiurilor de limba mielului şi de luminiţa-nopţii.
Drojdia de bere nu este o plantă, ci o drojdie. Totuşi, ea contribuie la sănătatea generală a pielii şi a fanerelor ( unghii, păr) graţie conţinutului bogat de substanţe nutritive.
Plante pentru slăbire
Ceaiul verde, în afară de acţiunea sa diuretică, are şi efectul de a arde grăsimile. Şi alte vegetale par să contribuie benefic la pierderea în greutate: alga marina brună stimulează termogeneza şi provoacă senzaţia de saţietate.
Viţa de vie favorizează drenajul limfatic şi microcirculaţia. .
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 0