Arheologii au efectuat un studiu asupra a sute de „cadavre de mlaștină” antice găsite în zonele umede din Europa, dezvăluind că acestea făceau parte dintr-o tradiție care s-a întins pe parcursul unui mileniu.

Un cadavru de mlaștină este un cadavru uman care a fost mumificat în mod natural într-o turbărie. Datorită apei foarte acide, a temperaturii scăzute și a lipsei de oxigen, mlaștinile conservă materiale precum pielea, părul, unghiile, precum și organele interne.

Oamenii au fost îngropați în mlaștini încă din perioada preistorică, cel mai vechi cadavru de mlaștină cunoscut fiind cel al Omului Koelbjerg din Danemarca, care a fost datat la 8000 î.Hr. în perioada mezolitică.

Mai multe cadavre de mlaștină sunt renumite pentru că sunt extrem de bine conservate, cum ar fi Omul din Lindow din Regatul Unit, Omul Tollund din Danemarca sau Fata Yde din Țările de Jos.

Datorită nivelului ridicat de conservare, corpurile de mlaștină le permit oamenilor de știință să reconstituie aspecte ale vieții individului în trecutul îndepărtat, cum ar fi ultima sa masă, pe baza urmelor păstrate în stomac, sau chiar cauza morții, scrie HeritageDaily.

Ce este un cadavru de mlaștină?

Multe dintre cadavrele din mlaștini prezintă o serie de asemănări, cum ar fi moartea violentă și lipsa hainelor, ceea ce i-a determinat pe arheologi să creadă că aceștia au fost uciși și depozitați în mlaștini ca parte a unei tradiții culturale larg răspândite de sacrificii umane, în special în epoca fierului.

„Literalmente, mii de oameni și-au găsit sfârșitul în mlaștini, doar pentru a fi regăsiți veacuri mai târziu”, a declarat doctorul Roy van Beek, de la Universitatea Wageningen. „Exemplele bine conservate spun doar o mică parte din această poveste mult mai mare.”

O echipă internațională formată din cercetători olandezi, suedezi și estonieni a realizat un studiu, publicat în revista Antiquity, în care a analizat peste 1000 de rămășițe din 266 de situri din întreaga Europă.

Cercetătorii au împărțit cazurile studiate în trei categorii principale: „mumii de mlaștină” – în care se păstrează pielea, țesuturile moi și părul, „schelete de mlaștină” – în care au supraviețuit doar oasele, iar cea de-a treia categorie este reprezentată de rămășițe parțiale fie de mumii de mlaștină, fie de schelete.

Cadavrele de mlaștină, renumite pentru că sunt extrem de bine conservate

Studiul a dezvăluit că practica face parte dintr-o tradiție milenară, adânc înrădăcinată. Fenomenul începe în sudul Scandinaviei în timpul neoliticului, în jurul anului 5000 î.Hr. și se răspândește treptat în Europa de Nord. Cele mai tinere descoperiri, cunoscute din Irlanda, Regatul Unit și Germania, arată că tradiția a continuat în Evul Mediu și la începutul epocii moderne.

În cazul în care a putut fi determinată cauza morții, majoritatea pare să fi avut un sfârșit groaznic și au fost probabil lăsate intenționat în mlaștini.

Această violență este adesea interpretată ca fiind sacrificii ritualice, criminali executați sau victime ale violenței. Cu toate acestea, în ultimele secole, sursele scrise indică faptul că a existat un număr semnificativ de decese accidentale în mlaștini, precum și sinucideri.

„Acest lucru arată că nu trebuie să căutăm o singură explicație pentru toate descoperirile”, a declarat doctorul van Beek. „Este posibil ca morțile accidentale și sinuciderile să fi fost mai frecvente și în perioadele anterioare.”

Ritualul face parte dintr-o tradiție milenară

De asemenea, studiul a constatat că exemple de cadavre de mlaștină pot fi identificate în zonele umede unde au fost găsite rămășițele mai multor persoane. În unele cazuri, aceste descoperiri reflectă un singur act, cum ar fi înmormântarea în masă a morților în luptă.

Alte mlaștini au fost folosite din nou și din nou, iar rămășițele umane au fost însoțite de o gamă largă de alte obiecte care sunt interpretate ca fiind ofrande rituale, de la oase de animale, la arme sau ornamente din bronz.

Astfel de mlaștini sunt interpretate ca locuri de cult, care trebuie să fi ocupat un loc central în sistemul de credințe al comunităților locale. O altă categorie remarcabilă este formată de așa-numitele ,,situri de pradă de război”, unde se găsesc cantități mari de arme alături de rămășițe umane.

„Per ansamblu, noua imagine fascinantă care se conturează este cea a unui fenomen vechi, divers și complex, care spune povești multiple despre teme umane majore precum violența, religia și pierderile tragice”, a declarat doctorul van Beek.