Sursa imagine: legkovmeste.ru

Şase motive pentru care e bine să alergi cinci minute în fiecare zi

Cinci minute de jogging pe zi îmbunătăţesc activitatea cerebrală, starea de spirit şi calitatea somnului. Acestea sunt însă doar câteva dintre beneficiile pe care alergatul le aduce organismului, scrie Medical Daily.

30 de minute de mişcare în fiecare zi sau o oră şi 15 minute de sport intens pe săptămână – aceasta este recomandarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlului Bolilor pentru cei care vor să aibă o viaţă sănătoasă.

Unii pun în aplicare acest sfat mergând la sala de fitness şi aerobic, plimbându-se cu bicicleta sau făcând câteva exerciţii fizice în propria sufragerie. Alţii preferă însă joggingul, scrie medicaldaily.com, obicei, de asemenea, foarte sănătos.

Potrivit sursei citate, cinci minute de alergare pe zi are o serie de efecte benefice asupra sănătăţii:

1. Îmbunătăţeşte performanţele creierului


Un studiu realizat în anul 2013 a demonstrat faptul că „rundele" scurte de exerciţii fizice, printre care şi joggingul, stimulează activitatea cerebrală. Asta pentru că, astfel, creşte ritmul cardiac şi, implicit, nivelul oxigenului în tot corpul, inclusiv în creier.

2. Îmbunătăţeşte starea de spirit

Fie că ai o zi bună sau una proastă, alergatul conferă o stare de bine. O cercetare din anul 2012, publicată în „The Journal of Experimental Biology", a relevat faptul că persoanele care obişnuiesc să facă jogging în mod regulat resimt la final o stare de bine dată în special de faptul că au reuşit să ducă la bun sfârşit respectiva „sarcină".

3. Te ajută să dormi mai bine

Persoanele care aleargă în fiecare dimineaţă au un somn mai odihnitor în timpul nopţii, a arătat un studiu realizat în anul 2012 şi publicat în „Journal of Adolescent Health". Chiar dacă respectiva cercetare s-a concetrat doar pe joggingul făcut în timpul dimineţii, acelaşi efect le au şi partidele de alergat din timpul zilei sau serii, mai scrie sursa citată.

4. Reduce tensiunea arterială

Specialiştii de la American Heart Association susţin că alergatul reglează tensiunea arterială. Chiar dacă pe moment creşte presiunea sanguină, medicii susţin că nu există motive de îngrijorare dacă acest sport este practicat cu regularitate.

5. Reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare

Cinci minute de alergare pe zi pot să reducă cu aproape 50% riscul bolilor de inimă. Persoanele care fac jogging în mod regulat prezintă un risc cu până la 45% mai mic să moară din cauza unei boli cardiovasculare, scrie sursa citată.

6. Creşte speranţa de viaţă cu trei ani

Persoanele care fac exerciţii fizice, implicit jogging, trăiesc cu până la trei ani mai mult ca aceia care au o viaţă sedentară. Aşadar, 15 minute de mers sau 5 minute de alergare pe zi pot prelungi viaţa.

Autor: noi.md
04.08.2022 Caleidoscop
396
0

Comentarii 0