Sursa imagine: trm.md

USM a devenit membră a unei reţele instituţionale de universităţi din capitalele Europei

Universitatea de Stat a Moldovei (USM) a devenit membră UNICA, o reţea instituţională de universităţi din capitalele Europei. Asambleea Generală a UNICA a aprobat unanim candidatura USM pentru a deveni membru cu drepturi depline al acestei importante şi prestigioase organizaţii.

Astfel, USM devine partener egal al marilor centre universitare ale capitalelor europene, obţinând dreptul de voce la masa de discuţii, în care participă deopotrivă Imperial Coledge din Londra, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Viena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea din Amsterdam, Freie Universität Berlin, Universitatea din Helsinki, Universitatea Sapienza etc.

„Evenimentul este cu atât mai semnificativ pentru USM şi Republica Moldova cu cât tot la 30 iunie s-a aprobat Documentul de misiune şi viziune a UNICA, ce se angajează să acţioneze ca un catalizator pentru dezvoltarea, integrarea şi cooperarea universităţilor membre din toată Europa”, se menţionează într-un comunicat al USM.

UNICA a fost fondată în anul 1990, iar în prezent este alcătuită din 51 de universităţi din 37 de capitale ale Europei, combinând peste 180.000 de personal universitar şi 2.000.000 de studenţi.

Autor: trm.md
02.07.2022 Actual
508
0

Comentarii 0


      • Clădirea istorică din Țaul, reabilitată în anul 2014, găzduiește Muzeul istorico-etnografic al satului

        11.08.2022
      • Cu suportul Poloniei, în orașele-poli de creștere Edineț și Soroca vor fi instituționalizate Unități de implementare a proiectelor

        10.08.2022
      • PREZENTAREA STUDIULUI PRIVIND CALITATEA SERVICIILOR EDUCAȚIONALE ȘI DE ANGAJARE, OFERITE TINERILOR NEET AFLAȚI ÎN CONFLICT CU LEGEA

        09.08.2022
      • Termeni de referință pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului privind specializarea inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova

        09.08.2022
      • Condiții inovatoare pentru industriile creative din Moldova, cu suportul Programului Transnațional Dunărea

        05.08.2022