Sursa imagine: tvrmoldova.md

„Europa Azi”: România şi Bulgaria au mai făcut un pas important pentru integrarea în spaţiul Schengen

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat în Uniunea Europeană.

ROMÂNIA ŞI BULGARIA MAI FAC UN PAS SPRE SCHENGEN

România şi Bulgaria au mai făcut un pas important pentru integrarea în spaţiul Schengen. Comisia Europeană a adoptat astăzi o decizie care stabileşte că, începând cu luna următoare, cele două state vor avea acces la Sistemul de Informaţii privind Vizele. Este vorba de baza de date care conectează poliţiştii de frontieră ai UE cu reprezentanţi ai consulatelor  statelor membre, din întreaga lume. Accesul a fost acordat deocamdată doar pentru citirea datelor, fără posibilitatea de a introduce informaţii noi. Odată conectate, autorităţile din Bulgaria şi România vor putea vedea istoricul vizelor unui solicitant, ceea ce va facilita procesarea cererilor de viză. Poliţiştii de frontieră vor putea să verifice autenticitatea vizelor Schengen emise de alte state membre, contribuind astfel la sporirea securităţii în UE. Accesul complet la baza de date va fi acordat de îndată ce Bulgaria şi România vor fi integrate în spaţiul Schengen.

CINCI MILIARDE DE EURO PENTRU ATENUAREA EFECTELOR BREXITULUI

Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu şi a alocat cinci miliarde de euro pentru atenuarea impactului produs de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Patru miliarde de euro, adică 80% din sumă, vor fi achitaţi în trei tranşe anuale, până în 2023. Restul de un miliard de euro va fi pus la dispoziţie în 2025 şi va fi împărţit între statele membre în funcţie de cum au cheltuit fondurile din anii precedenţi. Deoarece Brexitul are un impact socio-economic inegal asupra blocului comunitar, s-a convenit că fiecare stat membru va primi o sumă ce va fi calculată în baza a trei factori: valoarea peştelui capturat în zona economică exclusivă a Regatului Unit, valoarea schimburilor comerciale cu Regatul Unit şi numărul de locuitori în regiunile maritime de la frontiera cu Regatul Unit.

SONDAJ PRIVIND VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID-19

Şapte europeni din zece consideră că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt singura cale de a pune capăt pandemiei, iar aproape opt din zece cred că beneficiile vaccinării depăşesc posibilele riscuri. Sunt datele celui mai recent sondaj Eurobarometru, realizat la sfârşitul lunii mai. Acelaşi sondaj arată că şapte europeni din zece sunt deja vaccinaţi sau vor să le fie administrat vaccinul, cât mai curând posibil. Cei mai mulţi dintre cei şi-au exprimat opinia sunt mulţumiţi de modul în care UE a gestionat strategia de vaccinare. O notă pozitivă au dat 47%, iar 45% s-au declarat nemulţumiţi. Gestionarea strategiei de către guvernele naţionale a fost apreciată mai puţin. O părere pozitivă au avut doar 46 la sută dintre respondenţi. 49 la sută – au rămas nemulţumiţi. La nivel european, 70 la sută dintre respondenţi consideră că UE joacă un rol cheie în asigurarea accesului la vaccinurile COVID-19 în ţara lor. Totodată, mai mult de şase din zece europeni consideră că vaccinarea este o datorie civică.
Autor: TVR Moldova
19.06.2021 Actual
691
0

Comentarii 0