Sursa imagine: Reuters

SUA: Biden va începe să reunească familiile migranţilor separate de politica frontalieră a lui Trump

Administraţia americană va reuni în această săptămână patru familii de migranţi separate la frontiera dintre SUA şi Mexic sub administraţia preşedintelui Donald Trump, au declarat responsabili de la Washington, ceea ce constituie un prim pas spre realizarea unei promisiuni făcute în campania electorală de către preşedintele Joe Biden, potrivit Reuters.

Familiile vor fi autorizate să intre în SUA în cadrul unei proceduri de urgenţă numite "libertate condiţională umanitară", a declarat duminică în cursul unei conferinţe de presă Michelle Brane, care conduce grupul de lucru creat de Biden pentru reunificarea familiilor de migranţi despărţite.

"În ceea ce priveşte familiile pe care le vom reuni în această săptămână, copiii sunt în SUA şi părinţii li se vor alătura", a precizat ea.

Ministerul american pentru Securitatea Internă (DHS) studiază în prezent posibilitatea de a le acorda un statut de imigrare pe termen mai lung, a adăugat aceasta.

Lee Gelernt, avocatul American Civil Liberties Union, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului care a urmărit juridic administraţia fostului preşedinte Donald Trump cu privire la politica sa de separare, a declarat că organizaţia sa nu ştie câţi copii sunt încă separaţi de părinţii lor, dar că numărul lor depăşeşte probabil 1.000.

În ultimele luni, administraţia Biden s-a confruntat cu o puternică creştere a numărului de migranţi care treceau frontiera, în special minori neînsoţiţi şi familii cu copii mici, provenind în special din America Centrală.

Administraţia Trump, cunoscută pentru poziţia sa intransigentă în materie de imigraţie, a adoptat în primăvara anului 2018 o politică generală de "toleranţă zero" cu privire la urmărirea tuturor persoanelor care traversau frontiera fără autorizaţie, ceea ce a antrenat separarea multor părinţi de copiii lor.

Trump a anulat ulterior această politică, care stârnise indignare pe plan internaţional, dar potrivit organismelor de supraveghere ale guvernului, separările începuseră înaintea adoptării acestei politici şi au continua după aceea. În unele cazuri, părinţii au fost expulzaţi şi copiii au rămas în SUA cu alţi membri ai familiilor lor sau pe lângă diverşi tutori.

Biden a calificat despărţirile familiilor sub administraţia Trump drept "tragedie umană".

Secretarul DHS, Alejandro Mayorkas, care a participat de asemenea la conferinţa cu jurnaliştii, a refuzat să ofere detalii despre familiile ce vor fi reunite, invocând motive de confidenţialitate, dar a precizat că una dintre ele este honduriană şi alta mexicană.

Cele două familii sunt separate din 2017, a spus el, adăugând că reunificările din această săptămână vor fi "primele dintr-o lungă serie".

Autor: agerpres.ro
04.05.2021 Actual
691
0

Comentarii 0