Sursa imagine: diez.md

Ministerul Sănătății anunță că medicamentele pentru tratamentul COVID-19 la domiciliu vor fi compensate integral

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că persoanele cu forme ușoare și moderate de COVID-19, care se tratează la domiciliu, vor beneficia de medicamente compensate integral din Fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

În acest sens, în Monitorul Oficial au fost publicate modificările efectuate la mai multe ordine comune ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, care au drept scop facilitarea accesului populației la preparate compensate, în contextul situației pandemice actuale, susțin reprezentanții MSMPS.

„Vor beneficia de compensare integrală a preparatelor pentru tratamentul COVID-19 nu doar copiii cu vârsta de până la 18 ani, dar și adulții, rata de compensare a medicamentelor pentru această categorie fiind majorată de la 70 % la 100 %. Lista preparatelor compensate pentru tratamentul simptomatic, forme moderate de boală, a fost completată cu șase denumiri comune internaționale, și anume: antimicrobiene – ampicillinum, cefalexinum, ceftriaxonum, ciprofloxacinum și ofloxacinum. Iar copiii cu vârsta de până la 18 ani vor putea beneficia de antihistaminice – cetirizinum”, informează MSMPS.

Reprezentanții sistemului de sănătate susțin că au fost incluse și formele injectabile pentru amoxicillinum, amoxicillinum+acidumclavulanicum, ampicillinum, cefuroximum și ceftriaxonum.

„O serie de preparate antipiretice și antiinflamatoare utilizate în cazul sindromului febril, precum paracetamolum, ibuprofenum, preparate mucolitice și expectorante, precum ambroxolum, acetylcysteinum, carbocisteinum, vor fi prescrise  gratuit la necesitate nu doar copiilor, dar și adulților. Pacienții cu caz confirmat de infecție cu coronavirus de tip nou COVID-19, indiferent de statutul acestora, asigurat sau neasigurat, vor beneficia, gratuit, de 27 de denumiri comune internaționale de preparate în anumite doze și forme farmaceutice, la prescrierea acestora de către medicul de familie”, se mai subliniază în comunicat.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 158 de denumiri comune internaționale și poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) și accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate” sau pe site-ul MSMPS, la rubrica Servicii sănătate/Medicamente compensate.

Alte 341 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, trei cazuri sunt de import: Rusia – 1, Turcia – 1, Ucraina – 1. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 246 238.

Autor: diez.md
20.04.2021 Actual
456
0

Comentarii 0