RSS

Afirmaţii şocante despre "cel mai bun editorialist de la noi"

25.11.2010 Opinii
679
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: infoprut.ro

Constantin Tănase „a trecut în această perioadă prin schimbări chiar mai acute decât un adolescent aflat în perioada pubertăţii”, scria în august 2010 bloggerul Alex Cozer. Într-un recent articol pe blogul său, Cozer din nou deplânge „schimbarea” de la cotidianul naţional TIMPUL, actualmente „transformat într-un centru de presă al individului recent apărut pe locul numărul 2 în lista PD”.

Citeşte, mai jos, câteva fragmente din articolul „Tănase şi «surpriza» de după 28 noiembrie”, publicat de bloggerul Alexandru Cozer.
„Personal, îl citesc pe Tănase de cel puțin 8 ani și pot să mă laud că-l cunosc foarte bine. De asta și a fost foarte ușor sesizabilă brusca sa schimbare de viziune din această vară”.
„Căderea referendumului l-a făcut [pe Constantin Tănase – n.r.] să fie un pic mai rațional, dar totuși a continuat să facă jocurile lui Plahotniuc, atacând înverșunat "Antimafia" și băgându-l cu de-a sila pe fiul său în lista PLDM-ului”.
„Tănase va continua să-i pregătească lui Plahotniuc terenul pentru ca acesta să devină Premier și o va face în cea mai nedemnă modalitate posibilă. Va reîncepe atacurile extrem de dure la adresa PLDM-ului, partid pe care-l va acuza că nu vrea să negocieze cu PD din cauza "aroganței" lui Filat. Dacă Filat nu va ceda la presiunile inițiale, atunci Tănase junior va părăsi cu scandal PLDM-ul și-l va acuza pe Filat că dorește să facă alianță cu comuniștii. Totul se va face pentru a-l determina pe Filat să cedeze la șantajul care va veni din partea lui Plahotniuc și a celor din jurul său. Șantaj la care Filat a mai cedat odată, în august 2009, dar la care dacă va ceda și acum, atunci riscăm să ne îngropăm încă o dată viitorul”.

Referinţe:
Autor: HotNews.md
Sursa: alexcozer.com
0

Comentarii (6)

  • 25.11.2010 08:35
    Valentin Valentyn:

    Mai aveţi la dispoziţie doar 2 zile pentru a vă exprima opţiunile politice în cadrul sondajului online la www.blogulluivalentyn.blogspot.com

  • 25.11.2010 09:30
    Ghita Moldovanu:

    Cozer, o cam iei pe dealuri.

  • 25.11.2010 10:35
    Darienko Tudor:

    poate cozer dă bătălia pentru cel mai bun formator de opinie de la noi, vrea să-i ia locul lui Tănase :)

  • 25.11.2010 11:09
    Vasile Sulă:

    ruşine pentru Costiclă Tănase, un om care s-a prostit în cel mai mare hal. Cum omule mata îl susţii pe Lupu Marian Ilici, cel care răcneşte că din punct de vedere politic grăieşte moldovneasca lu Stalin, iar din punct de vedere ştiinţific bolboroseşte în română.
    RUŞINE Tanase ca'l susţii pe Plahotniuc prin cei doi metri de bulbuci - păpuşa cea electorală nevertebrată.

  • 25.11.2010 12:29
    Vasiliţa Roşca:

    dacă e aşa, să-ţi fie ruşine Tănase că ne prosteşti şi ne duci de nas ca pe nişte oi proaste. mare diferenţă între mata şi Mişa Conţiu de la Moldova Subterană nu va fi în curînd, cînd lumea te va prinde cu mita-n sac.

    Da tu Cozere de unde stii ca feciorul lui Tanase cel batrin e un fel de cal troian in partidul lui Filat? De unde atitea secrete are un blogger?

  • 25.11.2010 15:04
    Gheorghe Fântână:

    Pe cozer il macina invidia.