RSS

Lista lui Filat

24.11.2010 Actual
560
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: adevarul.ro

Deoarece ex-președintele Vladimir Voronin a  refuzat în repetate rânduri invitaţia lui Vlad Filat de a participa la o dezbatere publică în finalul campaniei electorale pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie, liderul PLDM a decis să facă publică lista cu întrebări, pe care le adresează liderului comuniștilor.

Iată lista lista cu întrebările lui Filat:


1.    Domnule Voronin, vi se pare normal ca peste jumătate de milion de cetăţeni moldoveni să plece în străinătate din cauza sărăciei? De ce nu aţi făcut nimic pentru cetăţenii Republicii Moldova care au emigrat în străinătate vreme de 8 ani cât aţi condus această ţară?

2.    Cum aţi reuşit să aduceţi Moldova la statutul de cea mai săracă ţară din Europa?

3.    De ce Moldova a ajuns în pragul falimentului, după opt ani de guvernare comunistă, deficitul bugetar fiind de peste 8 mlrd. lei în 2009?

4.    Cum a reuşit familia dvs. să facă afaceri de miliarde, să preia majoritatea business-urilor prospere, să-şi construiască palate, să intre în posesia a sute de hectare de păduri etc., pe durata cât aţi fost la putere?

5.    Aveţi de gând să întoarceţi în proprietatea statului terenurile şi întreprinderile de stat pe care le-au privatizat fraudulos cei din anturajul dvs.? Mă refer şi la sediul luxos al PCRM pe care l-aţi construit în Chişinău cu grave abateri de la norma legală?  

6.    De ce Moldova nu a putut construi, în opt ani de guvernare comunistă, relaţii bune nici cu vecinii, nici cu Rusia, nici cu UE etc.?

7.    De ce, pe durata aflării la guvernare, nu numai că nu aţi avansat în reglementarea problemei transnistrene, după cum aţi promis, dar chiar aţi înregistrat un mare regres?

8.    De ce aţi folosit permanent minorităţile naţionale ca instrument de luptă politică, învrăjbind şi dezbinând societatea, iar în această campanie electorală le-aţi adus unor reprezentanţi ai acestora grave insulte (spre exemplu, găgăuzilor)?        

9.    De ce nu v-aţi onorat promisiunile făcute anterior oamenilor şi nu aţi adus pensiile şi salariile la nivelul care le-ar fi garantat un trai decent?

10.    Care sunt primele trei priorităţi pentru Moldova în viziunea dvs.?

11.    Tinerii reprezintă viitorul unei ţări. De ce credeţi că nu vă votează tinerii, d-le Voronin?

12.    Cine a dat ordin să fie torturaţi tinerii care, în aprilie 2009, şi-au exprimat clar voinţa de a trăi într-un stat liber, democratic, european?

13.    Sunteţi gata să apăreţi în faţa instanţei de judecată pentru fărădelegile comise pe timpul guvernării comuniste?

14.    De ce PCRM îşi bate joc de sinistraţi, pe care nu i-aţi ajutat cu nimic, dar folosiţi tragedia lor în scenariile voastre electorale murdare în scop de a obţine dividende politice?

15.    De ce PCRM nu vine cu soluţii pentru viitorul Republicii Moldova, preferând să mintă oamenii, să învrăjbească societatea, în loc să facă tot posibilul pentru dezvoltarea ţării noastre?

16.    Cu ce familie politică europeană este înfrăţit partidul dvs. şi cum poate contribui aceasta la dezvoltarea Republicii Moldova?

17.     Credeţi că poate exista democraţie fără dezbateri publice, fără dialog între concurenţii electorali?

18.    Sunteţi gata să vă cereţi scuze public în faţa cetăţenilor Republicii Moldova pentru toate fărădelegile comise pe durata guvernării comuniste?      

19.    Vă veţi retrage din politică după ce veţi pierde aceste alegeri?

 

Autor: HotNews.md cu referinta la serviciul de presă al PLDM
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (3)

  • 24.11.2010 14:45
    Vasile Sulă:

    filat e naiv sau imi pare mie?

  • 24.11.2010 14:57
    Valeria din NY:

    iti para mai sula

  • 24.11.2010 15:12
    Valentin Valentyn:

    Cam târziu s-a trezit Filat cu intrebările. Nu vor reusi comii cu ele. Le trebuie o zi sa reuseasca sa le citeasca si vreo saptamână să se gândească ce raspunsuri sa-i scrie bosorogului.
    Mai aveti doar doua zile la dispozitie pentru a vota in cadrul sondajului online de pe www.blogulluivalentyn.blogspot.com