Sursa imagine: EPA

Coronavirus: Guvernul spaniol instituie starea de urgenţă sanitară şi interzice circulaţia pe timpul nopţii

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru şase luni pe întreg teritoriul Spaniei, măsură însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, pentru a încerca să atenueze răspândirea accelerată a noului coronavirus, transmite AFP.

''Situaţia prin care trecem este extremă'', a declarat Sanchez într-o alocuţiune televizată la finalul unei şedinţe extraordinare de guvern, după ce săptămâna aceasta Spania a depăşit pragul de un milion de cazuri de COVID-19 şi se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei.

În acest context, starea de alertă, respectiv starea de urgenţă sanitară, constituie ''măsura cea mai eficientă pentru a diminua curba contagierilor'', a explicat şeful guvernului spaniol.

El a confirmat că starea de alertă va avea iniţial o durată de 15 zile, aşa cum prevede Constituţia, dar va cere Camerei Deputaţilor prelungirea ei până la data de 9 mai.

Cât despre interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aceasta va fi valabilă în principiu între orele 23:00 şi 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră şi nu se va aplica în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.

Autor: agerpres.ro
26.10.2020 Actual
579
0

Comentarii 0


      • Primarul orașului Ștefan Vodă Vladislav Cociu: „Grație proiectelor implementate cu asistența UE nu mai avem instituții în care să plouă”

        10.05.2021
      • ZIUA EUROPEI PENTRU APL DIN REPUBLICA MOLDOVA – REFLECȚII, CONSTATĂRI ȘI ASPIRAȚII

        10.05.2021
      • Europa este un exemplu de corectitudine și un proiect de perspectivă

        07.05.2021
      • Viorel Furdui: „Fiind uniți vom trăi ziua când Republica Moldova va ocupa locul său firesc în cadrul marii familii europene”

        07.05.2021
      • Primarul orașului Rezina Simion Tatarov: „Suntem recunoscători cetățenilor din UE pentru lecția de solidaritate”

        06.05.2021