
Sursa imagine: border.gov.md
„Pasiunea” de a pescui i-a adus un dosar penal unui bărbat din nordul Moldovei
Un locuitor al satului Hlina, raionul Briceni, este documentat penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat. Acesta susţine că a intrat în apele râului Prut doar pentru a-și scoate undiţa, însă circumstanţele indicau altceva. Ca urmare, bărbatul de 57 de ani riscă o amendă în mărime de 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Polițiștii de frontieră din Lipcani, aflaţi în misiune de serviciu pe direcția Slobozia Șirăuți – Niorcani, au observat o persoană care se afla în apele râului Prut, încercând să urce pe mal. Întrebată despre prezenţa sa în zona de frontieră, aceasta a încercat să se eschiveze menţionând că a acroşat unealta de pescuit în apă și în strădania de a o scoate a fost dus de curenții de apă spre malul opus al râului.
În aceeaşi segvenţă de timp a parvenit o informaţie de la colegii români, precum că au observat o persoană care a înotat peste râu și a discutat cu doi cetățeni ai României.
În rezultatul cercetărilor primare, polițiștii de frontieră au depistat o lansetă spinning și un pachet gol pentru pești.
Pentru fapta sa ilegală moldoveanul va fi cercetat conform prevederilor art.362 Cod Penal al Republicii Moldova.
Din data de 1 aprilie curent și pe parcursul a 75 de zile consecutive, pe teritoriul Republicii Moldova este stabilită perioada de prohibiţie în obiectivele acvatice piscicole naturale. Totodată, precizăm că pe perioada Stării de Urgență a fost sistat procesul de eliberare a permiselor de acces în zona de frontieră și a autorizațiilor de activitate în unele sectoare ale frontierei, excepții sunt doar pentru activitățile ce nu suportă amânare. Suplimentar, este limitat accesul persoanelor și desfășurarea unor activități în zona de frontieră, în limitele fâșiei de protecție a frontierei de stat.
Autor: HotNews
14.04.2020 Actual
551
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
APEL PUBLIC PRIVIND NECESITATEA UNOR MĂSURI PENTRU COLECTAREA ȘI GESTIONAREA EFICIENTĂ A DONAȚIILOR ÎN PERIOADA DE CRIZĂ
30.04.2020 -
APEL PUBLIC PRIVIND NECESITATEA UNOR MĂSURI PENTRU COLECTAREA ȘI GESTIONAREA EFICIENTĂ A DONAȚIILOR ÎN PERIOADA DE CRIZĂ
30.04.2020 -
Proiectul „MĂ IMPLIC" și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) au semnat un Memorandum de cooperare!
30.04.2020 -
CALM-omagiat! Istoria recentă a autorităților locale sau 10 ani de luptă pentru o descentralizare și autonomie locală reală cuprinși între paginile cărții CALM!
30.04.2020 -
CALM în parteneriat cu Ministerul Educației abordează aspecte legate de activitatea instituțiilor educaționale și a celor de cultură pe timp de pandemie!
30.04.2020
-
Comentarii 0