Sursa imagine: tvrmoldova.md
Slusari: Sub aspect etic şi moral, ar fi un gest frumos din partea Maiei Sandu să îl sprijine pe Andrei Năstase în cursa prezidenţială
Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr Alexandru Slusari consideră că, de această dată, ar fi etic şi moral dacă Maia Sandu şi-ar declara susţinerea pentru candidatura lui Andrei Năstase la alegerile prezidenţiale care vor avea loc la toamnă. Asta după ce în anul 2016, Andrei Năstase s-a retras din cursă în favoarea Maiei Sandu.
„Sub aspect moral, ţinând cont de pasul care l-a făcut Andrei Năstase în 2016, şi nu doar Andrei Năstase, dar tot partidul. Noi doar nu ne-am retras din cursă şi am stat acasă. Câteva săptămâni noi am făcut un volum nebun de muncă în teritoriu.
Sub aspectul etic şi din filosofia că noi suntem altfel, probabil ar fi un gest frumos din partea Maiei Sandu să îl sprijine pe Andrei Năstase şi pe Platforma DA în această cursă prezidenţială. Dar după ceea ce am văzut patru ani în politică, mă face să nu fiu optimist în aşteptarea unui asemenea gest”, a declarat Alexandru Slusari.
Slusari mai spune că este „complicat de discutat serios” cu cei din PAS, întrucât ei argumentează candidatura Maiei Sandu prin prisma ratingului pe care îl are liderul PAS în sondaje, dar şi faptul că a fost prim-ministru.
„Mi se pare că cineva se îmbată cu apă rece. Nu cred că analiza de dimineaţă şi până seară a sondajelor este cea mai bună metodă, cea mai bună abordare politică”, a declarat Slusari.
Vicepreşedintele Parlamentului mai spune că nu ar fi bine dacă la prezidenţiale ar candida şi Andrei Năstase, şi Maia Sandu, însă dacă persistă această abrodare, PPDA are şi va avea suficiente forţe şi resurse să meargă pe cont propriu şi să înregistreze „un rezultat bun în orice scrutin”.
Autor: TVR Moldova
28.02.2020 Actual
2899
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 1
A trebuit să vă mobilizați, Dle Slusari (de altfel Vă respect foarte mult, cel mai mult dintre toți), deci a trebuit să vă mobilizați pentru primăria Chișinăului și s-o obțineți. Andrei a pierdut lupta. E perdant, e mare perdant. Ceea ce va putea face el dacă se va angaja în lupta pentru președinție, dar, am înțeles, că spre asta merge, va bate în Maia Sandu. Nu în Dodon, ci în Maia. Și asta va fi urât, grețos chiar.