Dezvăluirile Plahotniuc-II: Judecătorul Aurel Colenco are iaht în Ucraina
10.11.2010 Actual
376

După ofiţerii Centrului Anticorupţie (CCCEC), a venit şi rândul judecătorilor. Fostul consilier prezidenţial şi liderul Mişcării Antimafie Sergiu Mocanu a venit astăzi cu noi dezvăluiri la capitolul averile bugetarilor.
Dacă săptămâna trecută Mocanu a prezentat averea directorului CCCEC, Viorel Chetraru, şi a altor câţiva şefi de direcţie de la Antocorupţie, „eroul” principal de azi a fost preşedintele Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco. Mocanu spune că nu a reuşit să afle care este averea din Moldova a judecătorului. Fostul consilier prezidenţial s-a referit doar la averea de peste hoatere a lui Colenco. Mocanu spune că Aureliu Colenco ar deţine în proprietate un iaht în portul Odesa, dar şi mai multe afaceri în Ucraina. Colenco ar mai deține și cetățenia ucraineană.
„Casele cele mai luxoase în această ţară le deţin ofiţerii de urmărire penală, judecătorii şi procurorii. Din orice dosar, Colenco are 10 la sută, iar toate dosarele mai bănoase acesta le repartizează judecătorilor apropiaţi lui. Nu am reuşit să aflăm care este averea lui Colenco pe teritoriul Moldovei, pentru că ele sunt ascunse, dar ştim că are proprietăţi în Odesa, dar şi afaceri în Ucraina. Am reuşit să fotografiem iahtul lui din portul Odesa. Cei care vorbesc în port ştiu că acest iaht aparţine unui judecător bogat din Moldova. Tot ei spun că acesta se odihneşte de câteva ori pe an pe Marea Neagră. Colenco se află în Moldova atât timp cât nimeni nu-l alungă şi acoperă această mafie a lui Vlad Plahotniuc”, susţine politicianul Sergiu Mocanu.
Mocanu spune că în Moldova funcţionează „ca ceasul” doar mafia, iar toţi călăii care au fost de culoare roşie acum s-au vopsit în galben, verde şi albastru. „Toţi acoperă această mafie a lui Vlad Plahotniuc”, a spus Mocanu.
Aurel Colenco nu a comentat deocamdată acuzaţiile lui Mocanu.
Amintim că săptămâna trecută Mocanu a venit cu acuzaţii în adresa directorului CCCEC, Viorel Chetraru, şi a unor şefi de direcţie din cadrul Centrului Anticorupţie. Mocanu spunea că, deşi aceştia sunt bugetari şi au un salariu de 3,500 de lei, deţin averi de milioane de euro. Politicianul a prezentat şi poze cu casele bugetarilor de la Antocorupţie. CCCEC a calificat atunci acuzaţiile lui Mocanu drept insinuări de discreditare a instituţiei.
„A trecut o săptămână şi nimeni nu s-a documentat. Organele de forţă luptă acum cu fantomele şi vor să găsească ofiţerii care ne-au pus la dispoziţie aceste informaţii”, a precizat Mocanu.
În imagine: Aureliu Colenco şi Sergiu Namaşco
Vezi şi:
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
Flash News
- 24.11.2010
-
Germania a donat 6 automobile Skoda poliţiei moldoveneşti
- 22.11.2010
-
Moldova, pe locul opt la "Eurovision Junior"
- 22.11.2010
-
Germania confirmă că s-a implicat în semnarea tratatului de frontieră moldo-român
- 21.11.2010
-
Un miting de apărare a jurnaliştilor ruşi a avut loc la Moscova
- 21.11.2010
-
Vladimir Ţurcan, preşedintele PUM, grav rănit într-un accident rutier
Video Line
- 24.11.2010
-
Golgota Basarabiei
- 23.11.2010
-
Votează, lume!
- 22.11.2010
-
Accident minier în China
Comentarii (1)
Aici puteti vedea inca o monstra din prostia unor membri PLDM, primiti cu hurta in partid
http://blogulluivalentyn.blogspot.com/2010/11/o-noua-lovitura-la-ficat-pentru-filat.html