Sursa imagine: border.gov.md

Moldoveni cu acte falsificate, cercetați penal

Două cărți de identitate și un permis de conducere cu indici rezonabili de falsificare, care ar fi fost emise de către autoritățile române, depistate de către polițiștii de frontieră. Tinerii au comunicat că și-au perfectat documentele apelând la persoane necunoscute și că intenționau să le prezinte pe teritoriul Uniunii Europene. 

Primul incident s-a consemnat pe direcția ieșire din țară prin punctul de trecere Sculeni, unde un locuitor din Sipoteni, raionul Călărași a fost supus verificărilor suplimentare. Astfel, în buzunarul de la pantaloni s-a găsit o carte de identitate românească cu premise vizibile de falsificare, fapt confirmat și cu ajutorul tehnicii din dotare.
Audiat, bărbatul de 31 de ani a comunicat că și-a perfectat actul printr-un intermediar contra sumei de două mii lei, pentru a se angaja la muncă în Germania.
 
Și polițiștii de frontieră din PTF Leușeni au întocmit un proces verbal de constatare pe numele unui călător, care avea asupra sa o carte de identitate ale cărei elemente de protecție lipseau. Tânărul, originar din raionul Râbnița a recunoscut că pentru documentul respectiv a scos din buzunar 300 de euro.
 
În scopul valorificării informației operative parvenită de la ofițerii de investigație din DR Sud, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au identificat în timpul controlului, un permis de conducere cu indici necaracteristici, care ar fi fost emis de către autoritatea competentă din România. Cetățeanul Republicii Moldova, în vârstă de 19 ani a menționat că și-a perfectat actul contra sumei de 150 de euro.
 
În repercursiune, toate documentele au fost trimise în adresa laboratorului tehnico-juridic, iar cercetările vor continuă până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
Autor: HotNews
19.02.2020 Actual
378
0

Comentarii 0


      • Circa 200 milioane lei vor fi alocați pentru proiectele de dezvoltare regională, în 2020

        20.02.2020
      • Apeductul din raionul Fălești va fi gata în cel mult șase luni

        14.02.2020
      • ACETI din Bălți și-a prezentat oferta de colaborare la Universitatea de Stat din Comrat, în cadrul unei conferințe internaționale

        13.02.2020
      • CALM solicită autorităților centrale revizuirea legislației în domeniul integrității!

        11.02.2020
      • Valeriu Bandalac, primar de Limbenii Vechi, Glodeni: „Participarea CALM-ului la dezbaterea proiectelor de lege este în avantajul primăriilor"

        11.02.2020