Sursa imagine: epa.eu
Pompeo, la Kiev: Sprijinul american în Ucraina „nu va scădea”
Secretarul de stat american Mike Pompeo a asigurat vineri Ucraina de sprijinul de neclintit al SUA, în plin proces de destituire a preşedintelui Donald Trump din cauza presiunilor pe care le-ar fi exercitat asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.
'Sunt aici astăzi cu un mesaj clar: Statele Unite consideră lupta ucraineană pentru libertate, democraţie şi prosperitate drept o luptă curajoasă. Angajamentul nostru de a o susţine nu va scădea', a declarat Mike Pompeo într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski.
Şeful diplomaţiei americane a subliniat, de asemenea, că Ucraina este o 'ţară importantă', referindu-se la afirmaţiile unei jurnaliste americane de la NPR, potrivit căreia Mike Pompeo ar fi vorbit despre dezinteresul americanilor pentru fosta republica sovietică.
La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a cerut SUA să se implice mult mai mult în rezolvarea conflictului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi în problema Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014.
'Îmi exprim speranţa că SUA se vor implica mult mai activ în procesul de pace în estul Ucrainei şi în (eliberarea) Crimeii', a declarat el, invitând chiar la crearea unui post în acest sens la Departamentul de Stat american.
Procesul de pace, care avansează extrem de lent, implică la ora actuală Germania, Franţa, Rusia, Ucraina, rebelii proruşi şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
De la sosirea lui Zelenski la putere în mai 2019, au putut fi observate unele progrese în privinţa schimburilor de prizonieri între beligeranţi, dar rezolvarea politică a conflictului rămâne în impas.
Potrivit preşedintelui ucrainean, cooperarea bilaterală 'nu trebuie să se limiteze doar la cuvinte' de susţinere, promiţând contracte companiilor americane şi invitându-le să investească în Ucraina.
Întâlnirea dintre Zelenski şi Pompeo intervine în contextul în care relaţia americano-ucraineană este afectată de luni de zile de scandalul provocat de convorbirea telefonică din vară a lui Donald Trump cu liderul ucrainean, pe care ar fi încercat să-l şantajeze cu ajutorul militar.
La actuală, preşedintele republican este urmărit pentru abuz de putere în beneficiu personal. El este acuzat că ar fi îngheţat un ajutor militar crucial pentru Ucraina (400 milioane de dolari) pentru a obţine deschiderea unei anchete de către Kiev împotriva principalului său rival democrat Joe Biden şi a fiului acestuia, Hunter, care pe timpul când tatăl său era vicepreşedinte al SUA a făcut parte din Consiliul director al grupului gazier ucrainean Burisma în 2014.
Potrivit democraţilor, Trump a încercat să 'trişeze' pentru a câştiga cel de-al doilea mandat prezidenţial, punând Ucraina în situaţia de a-l 'compromite' pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, folosindu-se de mijloacele statului pentru a-şi atinge scopul.
Republicanii susţin, dimpotrivă, că Donald Trump a recurs pur şi simplu la prerogativele sale prezidenţiale în lupta împotriva corupţiei în Ucraina.
În aceeaşi conferinţă de presă, Mike Pompeo a insistat că o posibilă vizită a preşedintelui ucrainean la Casa Albă nu a fost condiţionată de deschiderea unei anchete de către Kiev asupra fiului fostului vicepreşedinte Joe Biden.
'Pompeo a asigurat Ucraina de sprijinul deplin al SUA în stoparea agresiunii Rusiei şi restabilirea în totalitate a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei',a declarat ministrul de externe ucrainean Vadim Pristaiko în finalul întrevederii cu secretarul de stat american, care efectuează vineri o vizită la Kiev în cadrul unui turneu european.
Autor: Agerpres
01.02.2020 Actual
530
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Cetățenii sunt mai implicați, iar autoritățile locale mai transparente
31.01.2020 -
Cetățenii sunt mai implicați, iar autoritățile locale mai transparente
31.01.2020 -
Avantajele competitive ale Regiunii de Dezvoltare Nord, prezentate la un forum internațional de afaceri
31.01.2020 -
Calea spre soluționarea problemelor este transparența
29.01.2020 -
Transparență în gestionarea bugetului local: criteriu al administrării eficiente
29.01.2020
-
Comentarii 0